Citat:
În prealabil postat de windorin
De ce nu se petrece acest moment odihnitor? Mai ales din moment ce insusi copilasul simte aceasta nevoie?
Sunt atat de ziditoare momentele petrecute impreuna, si mai ales cele in care nu pot aparea tulburari majore (planuri, contraziceri, etc). Masa luata in comun este unul dintre aceste momente.
|
Este greu de explicat. Noi traim in sua. In Romania eram o familie normala.. aici relatiile dintre noi s-au schimbat radical. Familia este in suferinta. (Stiu ca multi au trecut prin asta.. aici ajungi sa fii tulburat, sa-ti pui intrebari existentiale, sa cauti sa descoperi cine esti si unde mergi etc.. Sotul meu inca mai cauta.. Este cunoscut, de fapt, ca femeile se adapteaza mult mai usor. Dar nu este vorba doar de "adaptare", este un termen prea superficial.)
Imagineaza-ti ca-ti doresti ceva mult, muncesti, realizezi (este vorba de el, ca dorintele lui ne-au adus aici, a muncit enorm), esti apreciat, ai un viitor in fata.. dar realizezi ca asta a fost doar un balon de sapun: esti fundamental nemultumit! Si nu mai ai nici alte planuri. Unde mergi mai departe? Imi spune: "lumea asta este mult prea mica". Se izoleaza in munca.
In goana dupa exceptional, senzational, iesit din comun nu mai apreciem lucrurile simple. Eu nu-mi amintesc din copilarie nici cate ciocolate am mancat, nici ce hainute am purtat.. imi amintesc momentele traite cu parintii sau cu bunicii. Nimic "exceptional". (Astept sa realizeze si el ca alte lucruri conteaza; presupun, insa, ca este prea dureros pt. el sa admita ca alearga dupa himere.. nu zic ca o cariera nu este importanta, doar ca alte lucruri aduc multumire omului, nu "reteta" actuala a succesului social).
Am vorbit prea mult.. aici este un forum crestin, oamenii traiesc dupa alte coordonate. Dar experienta familiei mele este destul de comuna, am prietene care trec prin lucruri similare.. daca razuiesti un pic spoiala de multumire gasesti altceva.