Errare humanum est. Părintele Stăniloae, nefiind infailibil cum este Papa dela Roma, n-ar fi la prima lui greșeală. E suficient să amintim despre "O încercare despre teofanii" în care părințelul "demonstrează" cu argumente scoase din burtă că lui Petrache Lupu i-a vorbit Dumnezeu. Dacă ar fi așa, ar fi trebuit până acum ca BOR să-l recunoască pe Șfântul Petrache dela Maglavit și să-l bage și în Sinaxar, dar uite că ierarhii noștri mai șovăie. Știu ei de ce...
Nu știu povestea Sfântului Ioan de Kronstadt deci nu mă pot pronunța. Opțiunea soților Kronstadt a fost anterioară slujbei cununiei, sau ulterioară? Dacă a fost anterioară, atunci se cade să-l cităm aici pe Cocoșilă:
[COLOR=blue]Daca sunt persoane care aleg "casatoria alba”, atunci ar trebui ca ele sa-i ceara preotului sa renunte la cererea "da-le lor roada pantecelui, dobandire de prunci buni“. [...]Mi se pare un non sens ca Biserica sa ceara lui Dumnezeu sa le daruiasca copii sanatosi si buni celor ce se casatoresc, iar acestia sa traiasca precum "fratii“.[/COLOR]
Dacă a fost posterioară, nu se mai poate vorbi de o "căsătorie albă", ci de o înfrânare de bunăvoie, din motive personale care nici măcar nu ne privesc.
Maica Domnului n-a fost pustnică, dar nici căsătorită. Intenționat lași să se înțeleagă că între logodnă și căsătorie este un prag infinitezimal, ceea ce este un demers neloial. Căsătoria permite ceea ce logodna nu permite, iar reciproca nu este adevărată.
În orice caz, Maica Domnului a avut o chemare specială care este nerepetabilă, deci nu poate fi dată de exemplu care trebuie urmat ad litteram decât persoanelor excesiv de îngâmfate sau un pic țăcănite, care se cred "purtătoare de Hristos" și vor să o plagieze întru totul. Tocmai de aceea ea este pururea Fecioară, deși a cunoscut și taina nașterii. Cred că nici o creștină normală la cap nu se consideră îndreptățită să aspire la o poziție echivalentă, de fecioară înainte, în timpul și după naștere. Desigur că ea rămâne un exemplu sublim prin conduita întregii sale vieți, asta da. Aici ea este un model exemplar.
Ultima aserțiune este un fals:
[COLOR=blue]Normal aceasta se face numai cu binecuvantarea duhovnicului adica a trai in feciorie sotul cu sotia.[/COLOR]
Nu stă în autoritatea duhovnicului să dispună asupra amănuntelor vieții intime a creștinilor: când să fie împreună și când să facă pauze, când trebuie să facă ei copii și câți și ce sex să aibă copiii, ce măsuri de igienă intimă să ia soții înainte și după actul sexual, etc, etc, etc. De bunăvoie și în consens creștinii căsătoriți pot hotărî singuri pentru sine în cele ale căsătoriei, urmând ca rolul duhovnicului să fie orientativ și consultativ. Asta cu atât mai mult dacă duhovnicul este cumva și monah, deci ( se bănuie că) nu are nici cea mai mică experiență de cuplu. Nu poate preotul duhovnic să "binecuvinteze" abținerea de la procreere, prin orice mijloace subtile ar fi ea adoptată, îndată ce Hristos a zis: [COLOR=darkred]lăsați pruncii să vină la Mine[/COLOR], iar taina căsătoriei chiar asta face: binecuvintează nașterea de prunci, deci nu trăirea într-o [COLOR=blue]feciorie deghizată în căsătorie[/COLOR].
Dar se pare că pe unii creștini amarnic îi neliniștește venirea pruncilor pe lume. Se tem oare că o să li se ia locul? Sau că o să flămânzească, fiind la un moment dat prea multe guri de hrănit?
|