Salutare tuturor,sunt nou pe aici :)
Am citit cu atentie tot topicul pt ca si eu sunt intr-o situatie asemanatoare de ceva timp (nu de mult). Prietena mea nu mai este fecioara,insa fiind tanara e datorita unei greseli,pur si simplu a cedat presiunilor facute de "prietenele" ei,dar si datorita faptului ca de vreo 2 ani incepuse sa se departeze de Biserica,si bineinteles diavolul a inceput sa lucreze. A pacatuit de 3 ori cu acel baiat. Eu cand am inceput relatia cu ea stiam de acest lucru,insa nu m-a interesat deoarece nu credeam ca va fi ceva serios intre noi. Dar totul a fost cum ma asteptam mai putin: am gasit in ea persoana de care aveam nevoie,cea pe care o asteptam de o "viata" (am folosit ghilimelele pt ca sunt destul de tanar),e fata pt care m-am rugat atatia ani la Dumnezeu sa mi-o daruiasca,o persoana cum nu credeam ca mai exista pe lume in zilele noastre! Si credeti-ma ca nu exagerez! In nici un caz nu ma asteptam la asa ceva insa nici ea deasemenea. A fost ceva minunat inca de la inceput. Si cand spun asta,nu ma refer numai la relatia noastra trupeasca,ca ne-a placut unul de celalalt,ci ne potrivim si sufleteste,ne intelegem perfect,avem incredere deplina unul in altul etc. Pur si simplu este ca intr-un basm,este o adevarata minune!
Eu sunt primul baiat de care ea s-a atasat,primul de care s-a indragostit,primul caruia ii spune ca il iubeste,primul baiat in care are incredere! Deasemenea si eu vad in ea prima fata care chiar simt si sunt convins ca ma iubeste cu adevarat,ca ma intelege,ca ma asculta,ma sprijina... si pe care o iubesc. De cand sta cu mine s-a schimbat mult (nu ca inainte ar fi fost o persoana rea),insa i-am vorbit mereu de Dumnezeu,de credinta,de absolut tot ce tine de ortodoxie si a fost extrem de receptiva si s-a minunat ascultand toate acestea. Chiar nu credea ca mai exista vreun baiat ca mine,si nu o spun spre lauda mea,ci vreau sa subliniez faptul ca a reusit sa ma cunoasca in totalitate,si cum am spus,este foarte multumita. De cand m-a cunoscut pe mine nu a mai fumat deloc (desi nu era chiar o patima pt ea,in sensul ca nu fuma mult),a inceput sa se roage,sa citeasca (,) carti crestine,sa posteasca etc.,ba chiar vrea sa reinceapa sa mearga la biserica,avand in asta o dorinta arzatoare! Abia asteapta sa se spovedeasca,sa scape de tot,sa fie o alta persoana. Eu sunt foarte multumit de ea si am convingerea ca si Dumnezeu impreuna cu Sfintii Lui!
Deja avem planuri mari,vrem ca in cativa ani,dupa ce vom mai creste,sa ne casatorim,sa avem copii... Ne rugam mereu unul pt altul,sau pt amandoi.
Insa sa revin la subiectul topicului. Ea nu mai este fecioara dupa cum am spus,insa intr-o zi,mi-a marturisit asta. Era un gand care o macina enorm,vroia sa-mi spuna de la bun inceput insa nu gasise puterea. Eu am inteles-o. Pur si simplu ii era teama ca voi crede ca este o desfranata,ca nu este asa cum o vad eu,sau ca mai rau,o voi parasi. Stiu ca abia a indraznit sa-mi spuna asta,statea langa mine,si dupa ce a facut-o... pur si simplu i-a venit sa planga! Nu avea curajul sa ma priveasca in ochi,isi bagase capul in maini,la pamant. Se vedea ca o durea enorm,era constienta ca a gresit,a recunoscut ca a fost cea mai mare greseala pe care a facut-o,greseala vietii ei! Ma tot intreba speriata daca o mai iubesc... Eu i-am spus ca stiam si nu i-am reprosat nimic,starea ei de pocainta m-a impresionat foarte tare,era precum pacatosul ce se intoarce din suflet!
Ea stie ca a gresit,insa mai mult decat sa se smereasca nu poate face. Si o face cat se poate de bine,pur si simplu cred ca m-a intrecut in credinta,desi momentan eu sunt "invatatorul" ei.
Ideea e ca si pe mine ma macina (si poate inca ma mai tulbura) acest gand. Si in mod evident apare intrebarea fireasca: ce sa fac?? Daca rup relatia cu ea stiu sigur doua lucruri: ca ea va fi terminata,distrusa,ii va fi aproape imposibil sa isi revina,pur si simplu ar fi marcata pe viata,si in al doilea rand as suferi si eu,pt ca sunt absolut convins ca alta fata ca ea nu voi mai gasi (ma iubeste enorm,din suflet,e de incredere,e harnica,muncitoare,iubitoare,frumoasa,si mai ales exista intre noi o potrivire spirituala extraordinara,e o fata care IL iubeste pe Dumnezeu cu toata fiinta). Iar daca raman cu ea... singurul lucru de care ma tem e faptul ca as putea avea remuscari,ca nu ma voi putea impaca cu gandul.
Ideea e ca ea regreta enorm,cand i-am spus de curand mai mult in gluma ca atunci cand fuma a fost o proasta (ma rog,nu m-am exprimat intr-un mod jignitor),mi-a spus cu o voce tremuranda doar atat: "Te rog,nu imi mai aminti". Aproape ca lacrimile o navalesc atunci cand isi aminteste ce a facut in trecut. Eu pana acum am decis sa continui relatia cu ea,in ciuda greselii pe care a savarsit-o. Nu vreau sa o judec,eu desi nu mi-am inceput viata sexuala,cred ca sunt mai pacatos ca ea. Si asta prin faptul ca am avut dorinta,adica am fost de cateva ori pe punctul de a o face,fara sa am pic de infranare! Deci asta ma face direct vinovat! In tinerete/copilarie practicam pacatul malahiei necontenit,ganduri spurcate zi de zi primeam in minte,dorinta spre patimi trupesti era enorma. Sincer,si eu cand imi amintesc cat de pacatos am fost,pur si simplu imi vine sa intru in pamant de rusine si nu ma consider vrednic nici de a ridica privirea spre cer! Da,am fost un pacatos,am fost in ghearele diavolului,am fost in iad! Dumnezeu din mila Lui m-a facut sa ma intorc,sa ma spovedesc,dupa ceva timp sa primesc si Sfanta Impartasanie,ca apoi sa urmez intocmai aceste randuieli ale ortodoxiei. Nu doresc a ma lauda (am spus,sunt un pacatos si un nevrednic!),insa pot spune ca acum sunt un bun crestin si multumesc lui Dumnezeu ca mi-a luminat mintea si mi-a dat si mie o farama de intelepciune pt a cunoaste caile Lui si de a-I propavadui mai departe cuvantul,pe cat imi e cu putinta! Deci si eu sunt un fiu risipitor,pe care Tatal din bunatatea Lui l-a primit inapoi! Probabil asa este si prietena mea,si de aceea nu sunt eu in masura sa o judec. O apreciez mult pt sinceritatea ei,pt pocainta,pt credinta pe care o are si pt faptul ca exceptand greseala pe care a facut-o,este o persoana absolut minunata,are un suflet atat de mare,tine la mine,IL iubeste pe Dumnezeu,e hotarata sa traim in legile Lui si asta nu poate decat sa ma bucure.
Toate aceste lucruri sunt cat se poate de adevarate,deci nu vreau sa aud comentarii gen daca sunt sigur de felul cum e,daca nu sunt prea naiv etc. Pot spune ca sunt cat se poate de sigur,puteti avea certitudinea ca este mult mai minunata decat am prezentat-o,eu n-am vrut totusi sa excelez in laude oarecum din smerenie (si o spun cu maxima modestie). Insa dragoste,pocainta si parerea de rau se regasesc in ea la cel mai inalt nivel!
Deci ce sa fac? Merita sa raman alaturi de aceasta fata? Curand o sa merg cu ea la manastire si se va spovedi la duhovnicul meu,care cu siguranta va stii cel mai bine ca sfat sa ne dea. Vroiam insa sa insir "povestea" si aici pt a putea discuta mai mult cu niste persoane care se ragasesc in toate acestea,sau care pur si simplu,au bunavointa de a mangaia pe cineva cu un sfat sau o vorba buna.

Dumnezeu sa va miluiasca!