Citat:
În prealabil postat de sophia
Eu am la acest subiect niste nelamuriri:
1. Poti sa faci o separare intre persoana care ti-a facut raul si fapta sa?
Ma gandesc eu ca poate fi o persoana de altfel buna, dar care te-a ranit intr-o imprejurare. Acum tu poti ierta persoana si te poti impaca, dar durerea, faptul, sa persiste in suflet. De multe ori fapta face rau si doare, nu persoana.
Este si asta un pacat? Si daca da, de ce si ce trebuie sa faci ca sa uiti?
2. Tu ierti persoana, esti spalata de pacat. Este insa suficient?
Dar cel care a facut raul nu trebuie si el sa ierte, sa corecteze situatia? Eu cred ca abia atunci s-a facut lumina, atunci poti sa-ti vindeci si rana din suflet si ii va place si lui Dumnezeu.
Este nevoie intotdeauna de amandoua partile ca sa se incheie un conflict.
|
Cred ca iertarea este nu un act punctual, in general, ci un proces, cam ca o vindecare.
Este cel mai greu in cazul in care celalalt nu cere iertare si ramane in pacatul lui.
Un exemplu poate extrem: un copil maltratat si poate chiar violat de unul din parinti (incest, adica). Acel copil ajuns matur poate doar cu mare greutate, dupa indelung tratament si munca duhovniceasca, sa depaseasca starea de profunda umilinta si deznadejede in care a fost dus din cauza acestul incest. El poate ajunge si sa il ierte pe acel parinte. Dar daca aceste nu vede ca a gresit si continua sa se poarte cu el intr-un mod care ii arata ca il dispretuieste si nu il iubeste si nu ii pasa de ce i-a facut? Sau chiar neaga ca i-a facut ceva rau?
Cred ca iertarea este posibila dar este foarte grea, si este un proces, o munca de o viata in acest caz.
In cazul lucrurilor mai usor de iertat poate procesul e mai putin lung si mai putin dureros dar ramane un proces.