[Callisto]

În prealabil postat de topcat

Faptul ca diversi au experiente personale de netagaduit este o consecinta a functionarii (defectuoase) a creierului uman, vazut acum mai mult ca o lume virtuala, legatura cu lumea reala fiind simturile imperfecte.
Daca mintea noastra functioneaza defectuos atunci cum putem noi, cei care observam propria noastra disfunctie, sa stim cu siguranta asta? Scepticismul poate fi dus pana la extrem: aparetele care ne dovedesc ca starile de fapt nu sunt asa cum le percepem noi sunt tot creatii ale creierului omenesc imperfect. Mai departe, cum reusim totusi sa ii deosebim pe cei cu (reale) probleme mentale(sau afective)/senzoriale de cei cu functionari normale: paranoia nu este o consecinta a unui creier malformat, dar e o boala psihica in care realitatea este deformata/le spunem daltonisti celor care nu percep corect rosul si verdele.
Dar trairile si viziunile celor care de buna voie s-au izolat cat mai mult exact de aceasta lume reala de care vorbesti nu pot fi considerate virtualitati. Marturiile celor care sunt patrunsi de Duh Sfant sunt foarte asemanatoare; experientele lor intrunesc multe puncte comune. Credinciosii de rand pot intelege in parte descrierile verbale (sic!) ale acestor "traitori", dar inteleg de asemenea ca intensitatea si frecventa difera. Asta tocmai datorita faptului ca sfintii, sihastrii s.a.m.d. se departeaza de numita "lume reala", vietuind totusi in ea, pe cata vreme, noi ceilalti suntem absorbiti de ea. Astfel, eticheta ignorantei, care atat de des este aplicata credinciosilor de catre cuarto-doctii "lumii reale", este intr-o oarecare masura indrituita. Doar intr-o superficiala oarecare masura...


Adevarul stiintific nu e universal, nimeni nu predinde asta, rezulta din insasi metoda (stiintifica) pe care se bazeaza. Pretentia este ca e ceea ce avem mai bun la un moment dat.
Logic sau etimologic vorbind, ori e adevar si e universal, ori nu e adevar si sunt teorii failibile, ceea ce inseamna ca nu mai e certitudine, ceea ce la rigoare inseamna ca nu mai permite verbul "a sti".

Deocamdata stiinta poate raspunde la citeva (destul de multe de-altfel) intrebari, de tipul: de ce se intimpla asa, de ce exista cutare fenomen.
In acest moment, stiinta nu poate raspunde exact la intrebarea cum a aparut viata, are unele banuieli. Are insa o explicatie plauzibila pentru evolutia ei, o teorie ce poate face predictii (Darwin chiar a folosit-o pentru a banui ca trebuie sa existe un sistem care sa determine mostenirile si mutatiile).
In legatura cu scopul in evolutie, cred ca ai o conceptie gresita: daca viata a evoluat pe o anumita cale, nu se poate spune ca scopul vietii sau al componentelor sale a fost sa urmeze acea cale.
Stiinta poate admite ca nu exista scop.
Stiinta poate impinge doar barierele cunoasterii spre o cauza initiala. Nu inseamna totusi ca aceasta chiar exista sau ca o vom putea cunoaste vreodata.
Daca tu crezi ca vei reusi sa obtii mai multa informatie despre originile universului, altfel decit prin fizica si matematica, e problema ta.
Exista teorii (in fizica) despre univers care nu implica timpul. Timpul ar fi doar o consecinta statistica, asemenea temperaturii. Daca crezi ca sute de filosofi, prin gindire la rece sau revelatie, ar fi putut trece de stadiul asta al cunoasterii in domeniul timpului e problema ta.

Cred ca stiinta , si omul in general, cu greu poate lucra fara conceptul de cauzalitate. E ceva inerent noua. Inclusiv pt teoria evolutiei exista scop: adaptare la mediu. Sincer, nu inteleg ce inseamna ca timpul ar fi doar o consecinta statistica. Daca vei binevoi a explica, ar fi un castig.
Dialogul nostru este oricum unul din start mort. Acuzatiile aduse celor religiosi, cum ca nu se mai intereseaza, neaga sau explica lacunar presupozitiile ridicate de stiinta pot fi la fel de bine aplicate si celor care poarta stindardul nu stiu caror evidente . Nici tu, ca multi altii, nu te-ai interesat de scrierile autoritatilor din zona credintei. Nemaivorbind de faptul ca probabil, nici prin gand nu ti-a batut sa pui talpasita in acea institutie rumegatoare de bani ai patriei (si mecanism de indoctrinare a vulgului) numita Biserica. Ignoranta e o binecuvantare pt mult mai multi decat s-ar crede...
Ceea ce e fascinant la un pozitivist este abnegatia cu care nu vrea sa ia in considerare deosebirile dintre om si verisoara ta : limbaj articulat, constiinta, sentimente variate, placerea estetica. Un autist, de pilda, demonstreaza cat de greu este sa te adaptezi fara experienta afectelor. Desigur, sa nu uitam ca toate astea si-au gasit deja raspunsuri in complexe reactii chimice la nivelul creierului. Foarte, foarte satisfacator (e tot problema mea, nu?)
Ceea ce deosebeste cel mai mult omul de verisorii tai este necesitatea sacrului. Nu ai raspuns deloc la felul logic in care am descris (preluand de la altii, in speta Hasdeu) aceasta necesitate. Sper ca gasesti logica pe masura pretentiilor tale. Consideri aplecarea omului spre sacru un rudiment?