Revenind la topic. 'Iata Adam s-a facut ca unul din noi?' (Facere 3,22).
Voi aduce ca argumente tot din Sf. Maxim Marturisitorul. "Nici aici asadar Scriptura nu infatiseaza fara o pricina anumita pe Dumnezeu spunand: 'Iata Adam s-a facut ca unul din noi', ci il infatiseaza spunand aceasta dupa infatisarea poruncii. Si adauga si cauza acestei rostiri si care lamureste tot intelesul. Caci spunand: 'Iata Adam s-a facut ca unul din noi', adauga: 'cunoscand binele si raul. Si acum ca nu cumva sa-si intinda mana si sa-si ia din pomul vietii si sa manance si sa traiasca in veac'. Deodata, adica, cu indemnul ce i l-a dat, diavolul l-a invatat pe om si politeismul, spunandu-i: 'In ziua in care veti manca din pom, vi se vor deschide ochii si veti fi ca niste dumnezei, cunoscand binele si raul'. De aceea Dumnezeu intrebuinteaza in chip ironic si osanditor pluralul: 'S-a facut ca unul din noi', care corespunde cu ideea despre Dumnezeu, sadita in Adam de amagirea sarpelui, ca sa mustre pe omul care a ascultat de diavolul.
Scriptura urmareste, asadar sa-l amageasca pe Adam, cand infatiseaza pe Dumnezeu zicand despre el, ca 's-a facut ca unul din noi'. Caci astfel cum ar adauga Dumnezeu: 'cunoscand binele si raul', ca si cum ar avea si El o cunostinta compusa si constatatoare din lucruri opuse? Aceasta e cu neputinta sa o cugetam despre Dumnezeu, cu atat mai putin sa indraznim sa o spunem despre Acela care singur e simplu dupa fiinta, dupa putere si dupa cunostinta si care nu are decat cunostinta binelui, mai bine zis e insasi puterea si insasi cunostinta. Dar nici macar vreuna din fiintele rationale, care isi au existenta de la si dupa Dumnezeu, nu are deodata si la un loc, in miscarea simpla a cugetarii, cunostinta compusa a celor contrare, deoarece cunostinta unuia din cele doua lucruri care isi sunt contrare produce ignorarea celuilalt lucru. Caci nu poate fi amestecata cunostinta a doua lucruri contrare si nu coexista nicidecum. Cunostinta acestui lucru inseamna recunostinta celuilalt dintre cele contrare, asa cum nu se poate ca ochiul sa perceapa deodata ceea ce-i sus si ceea ce-i jos si ceea ce-i pe amandoua laturile, ci e de trebuinta o intoarcere proprie spre fiecare dintre ele, prin desfacerea de celelalte.
Dumnezeu nu are cunostinta binelui, fiind insasi stiinta si cunostinta binelui. Iar cunostinta raului nu o are, intrucat nu are nici puterea lui. Caci numai daca are cineva prin fire putere pentru un lucru, are si cunostinta lui in chip fiintial. Deci raul se cugeta in fiintele rationale precum ceva ce vine pe urma in mod accidental, impotriva firii, datorita pasivitatii lor, dar nu in baza unei puteri naturale.
Scriptura infatiseaza, asadar, pe Dumnezeu ca si cand si-ar insusi patimirea lui Adam, sau mustra pe Adam fiindca a ascultat de sfatul sarpelui, facandu-l sa-si dea seama de nebunia politeista, sadita in el prin amagirea Satanei. 'Si acum nu cumva sa-si intinda mana si sa ia din pomul vietii si sa traiasca in veci', socotesc ca urmareste providential sa desparta cu fapta lucrurilor neamestecate cu raul sa nu se faca nemuritor, si conservandu-se prin impartasirea de bine. Caci Cel ce a facut pe om vrea ca cunostinta aceluiasi om sa nu fie amestecata, stand in acelasi timp in legatura cu cele ce-ti sunt contrare."
Imi cer scuze fata de cei care sunt alergici la citate, dar cred ca era momentul sa punem punct parerilor personale si sa vedem si pareri mai sfintitoare.
Elena
|