Si mai multa incurajare :-)
Abia acum am vazut replica dumitale de pe aceasta pagina, domnule Nevrednic. Si vreau sa-ti spun ceva, ceva ce mi-a spus odata un prieten al meu foarte iubit, un om cu totul deosebit, de care ma leaga o prietenie substantiala de mai bine de cincisprezece ani. Cind l-am anuntat ca l-am gasit pe omul cu care vreau sa ma casatoresc, am adaugat "daca va vrea Dumnezeu". Si acest prieten al meu mi-a spus, cu gingasia lui sufleteasca minunata: "Dumnezeu vrea intotdeauna lucrurile bune si frumoase". Am tinut sa-ti spun cuvintele acestea pentru ca omul care vrea sa se implineasca voia lui Dumnezeu este expus pericolului de a lua unele ispite drept semne ca nu e voia Domnului sa se intimple lucrul respectiv, pe care ei si-l doresc. Trebuie sa existe un echilibru maiestru intre acceptarea voii lui Dumnezeu si intentiile noastre, pentru ca nu toate dorintele sunt pacatoase - unele sunt de-a dreptul "rupte din Rai". Adica trebuie sa ardem de dragoste, pentru ca pe Dumnezeu Il cuceresc inimile care ard, lor le spune ceea ce i-a spus si femeii canaaneence in Evanghelie: "Fie tie precum voiesti!" - si fiica ei s-a tamaduit, deci a capatat binele, i s-a usurat complet crucea. Din pacate, nimeni nu ne poate invata acest echilibru, el nu se poate deprinde, ci trebuie cultivat in "nestire" prin intermediul relatiei insasi si prin intermediul oricarei iubiri, pina cind detasarea maturitatii il va precipita intr-o forma explicita. Un antrenament bun este de pilda exersarea expresiilor si sentimentelor dragostei de rude - cum pot s-o bucur si s-o alint mai mult pe mama, cum pot sa fiu mai bun prieten cu fratele meu s.a.m.d. Am inteles de-a lungul anilor ca prietenia(prin care multa lume intelege zeama chioara a mersului impreuna la film si a gratarului impreuna duminica in timpul Liturghiei) se inrudeste cu dragostea crestina si este o ardere launtrica autentica. Un exemplu: cind am facut masteratul, am avut un curs de antropologie tinut de dl.profesor doctor Vasile Morar, titular la Facultatea de Filosofie din Bucuresti;el ne-a povestit ca are un prieten care a facut puscarie politica pe timpul comunistilor si a fost torturat trupeste si a indurat si niste umilinte si torturi psihice oribile, si ca nu a putut sa vorbeasca despre ele decit domnului profesor Morar, pe care-l simtea cel mai aproape de sufletul lui pentru asemenea destainuiri, mai aproape decit familia. O asemenea prietenie(a unuia care s-a facut vrednic de atare incredere si a celuilalt care a daruit prietenului sau adincimile sufletului lui) mi se pare in cel mai inalt grad hristica, poate prin dezinteresarea ei, poate prin greutatea lucrurilor transmise.
Ce bine ca aveti niste ani in care va puteti construi relatia pe baze curate! Niste ani in care sa puteti ajunge sa va dati seama, sa constientizati, ca un suflet de care te leaga dragostea este infinit mai important decit greselile savirsite de unul sau de altul!
Sa va dea Dumnezeu dragoste!
Doamne ajuta!
|