[cristiboss56]

Un părinte dintr-o mănăstire sau dintr-o pustie a fost chemat de arhiepiscopul din eparhia respectivă şi s-a dus la el. Când s-a întors, l-au întrebat fraţii ce-a văzut pe unde-a umblat. Şi zice el : " Fraţilor , iertaţi-mă, dar să ştiţi că eu n-am văzut decât faţa arhiepiscopului. Celelalte nu le-am văzut". Şi atunci ei, aşa, ironic au zis : "Da ce, avvo, nu cumva s-a scufundat lumea ? " Şi el a zis : "Nu s-a scufundat lumea, dar eu nu mi-am lăsat ochi să umble încoace şi încolo. Am privit în jos, mi-am văzut de cale, m-am dus la arhiepiscop, l-am văzut, şi iarăşi, ca şi când s-ar fi scufundat lumea, m-am întors". Acuma , bineînţeles că n-a fost ca şi când s-ar fi scufundat lumea, că doar el a trebuit să vadă pe unde umblă.
Dar, în orice caz, nu a avut împrăştiere, nu a căutat anume împrăştiere, cum caută mulţi dintre oamenii din vremea de astăzi, când îşi înmulţesc impresiile negative şi nu se mai gândesc la Dumnezeu, ci se gândesc la lucrurile pe care le văd doar aşa, ca să-şi ocupe cumva mintea, ca să-si ocupe cumva sufletul. Apoi despre aşa ceva, cei de demult nu ştiau şi nu voiau să ştie ! Înţelepciunea Patericului este împotriva pricinilor care înmulţesc păcatele rele.