În prealabil postat de ory

Oare trebuie sa ajungem batrani pentru a fi curati, oare trebuie sa ajungem lipsiti de patimi pentru a ne considera curati ? ! Si atunci, unde mai este infranarea si nevointa luptei cu trupul si instinctele acestuia ? Unde mai este virtutea conferita acestor lupte ?
Daca un om nu mai afiseaza o frumusete ispititoare, un trup tanar si plin de energie si posibilitati, daca zambetul nu mai detine posibilitatea unei priviri patimase din cauza batranetii...asta nu inseamna curatie, ci curatie de la sine inteleasa, care, zic eu, este o mica mare diferenta.
Daca avem tendinta de a crede in lucrurile bune, doar ca ele nu au cum sa fie altfel si sunt bune pentru ca sunt vlaguite de timp de posibilitatea raului, aceasta nu inseamna ca noi credem in bine. Binele se dobandeste cu efort, binele se slefuieste in mijlocul ispitelor si a avantajelor, binele capata stralucire atunci cand lupta si-si dobandeste meritele...
Un om ipotent nu se poate numi desavarsit pentru ca nu umbla dupa femei...un om plin de vigoare se poate numi virtuos atata timp cat lupta pentru a fi curat si moral. Trebuie sa ne atraga zambetele si lucrurile trecute prin complexitatea atator factori care le determina, nu prin statutul cuminte si inert de la sine inteles.