[cristiboss56]

În prealabil postat de antoniap

Daca de sinceritatea cuvantului nostru depinde mantuirea noastra sau a cuiva, apoi atunci tacerea poate deveni chiar un pacat. Deci exista situatii si situatii. Sigur ca, daca putem gasi modalitati de a ramane sinceri si de a nu rani e minunat. Si totusi, un crestin trebuie sa fie calit, caci mantuirea se obtine prin nevointe si prin cultivarea rabdarii. Daca acum nu putem rabda un cuvant de indreptare cum vom rabda chinurile vesnice?

De aceea, atunci cand se impune sa fim sinceri pentru salvarea mantuirii noastre sau a aproapelui, cred ca trebuie sa avem in vedere scopul cel mai inalt: mantuirea, nu pacea sufleteasca de moment a aproapelui. Si aceasta e importanta, dar nu e mai importanta decat mantuirea. Mi s-a intamplat sa ma corecteze cineva intr-o privinta anume, nu pe forum. La inceput mi s-a parut curajoasa sinceritatea persoanei respective. Dar, gandindu-ma mai bine si analizand lucrurile, am vazut ca avea dreptate.

Merita sa ne cultivam discernamantul, caci Dumnezeu ne smereste ba pe unii , ba pe altii cum stie El si nu intotdeauna gandul, vorba si fapta noastra sunt in acord cu voia Sa. Uneori, mai inainte de a ajunge la un duhovnic se gaseste cate un ,,mosnegel" sau cate o ,,babuta'' care ne mai arunca uite-asa cate un colac de salvare printr-un citat ori vreo vorba de duh.

Ca sa nu mai spun ca de atatea ori mi s-a intamplat sa gasesc raspuns in termeni foarte fermi la intrebari pe care mi le puneam. Sinceritate si precizie de chirurg au multi sfinti care ne-au lasat cuvinte ziditoare de suflet. Tintesc pacatul drept in frunte, asumandu-si riscuri, adesea. Caci la plecarea din aceasta viata, ingerii nu vor fi deloc politicosi cu noi daca n-am facut voia lui Dumnezeu.

Răbdarea e o virtute ce cu greu se dobândeşte, dar odată dobândită , în multe situaţii ne foloseşte. Cât despre îngeri, dragă Antonia, ei se vor supune Legii Divine şi ne vor trata precum am fost aici în astă lume.