Citat:
În prealabil postat de topcat
Extra-senzorialul de care vorbesti nu exista. E o iluzie data de proasta functionare a creierasului nostru (data de nemincare, frig, nebunie, repetitia rugaciunii, droguri, defecte fizice in creier etc).
Intr-adevar, experienta la nivelul fizic este limitata. Insa nu exista absolut nici o dovada ca ar exista un alt nivel decit cel fizic.
|
Mda...aici e o vesnica aporie. Nu se poate demonstra de asemenea nici ca NU exista acel nivel extra-senzorial. E pur si simplu o chestiune de optiune personala. Pentru ca sa luam sentimentul de prietenie . Antropolgia, biologia, behaviorismul s.a.m.d. or sa spuna : e vorba de un mecanism de adaptare, de nevoia de asociere in virtutea inlesnirii supravietuirii si de senzatia de confort psihic data de apartenenta la grup. Religia (nu budismul, de pilda, care apare ca o religie mult mai egocentrica, desi scrupuloasa pana la os : sa avem grija de melci! ) va spune : e necesitatea innascuta de comuniune; voia lui Dumnezeu este ca noi sa ne iubim , sa ne ajutam si sa o facem fara motive insidioase.
Prima varianta nu o pot sub nici o forma nega, insa ma aduce pe mine ca individ la un nivel pasiv. Nu e vorba ca mi-as ajuta prietenii numai daca ar exista un dumnezeu care ma priveste incruntat. Insa, draga topcat, incearca sa intelegi ceva : nu ESTI pur si simplu credincios, ci DEVII credincios. Altfel spus, te zbati zilnic ca sa dobandesti aceasta stare de gratie. De ce sa te zbati? Pentru ca inca de mici avem tendinta de a conserva si impune propriul eu. Ce inseamna ca incepi sa dobandesti starea de gratie? Inseamna ca vointa meschinului eu este inlocuita de vointa divina, care este in mod principial iubire. Astfel ca iti ajuti prietenii si pe ceilalti de te inconjoara nu numai pt ca asa e biologic adecvat sau ca e uman sau ca e moral etc. Ajutorul vine ca un reflex neconditionat fiindca esti locuit de altcineva. Monologul meu poate mult continua si nu cred totusi ca ar rezolva ceva.
A doua poate fi negata pe motiv ca nu s-a demonstrat existenta unui dumnezeu, dar lucrul genial e tocmai faptul ca niciodata nu va putea fi infirmata aceasta existenta. Intruparea a fost savarsita de Hristos, asta e "dovada" materiala. In rest, nu o sa ajungem noi sa-L prindem pe Dumnezeu de calcai.
Credinta ta e ca totul se bazeaza numai pe procese cognitive (deficiente) si pe stimuli senzoriali (imperfecti). Eu am "predispozitia" de a respinge aceasta abordare mecanicista si cred in existenta spiritualului. Nu neg utilitatea stiintei la nivelul datului material si al legilor care il organizeaza. "Gandirea stiintifica se afla intotdeauna intr-o profunda corespondenta cu, si in adaptare la necesitatea universala, ea este instrumentul orientarii in dat. " (Berdiaev). Insa consider ca sentimente onorabile precum martirajul sau nevoia omului de a crea (creatia artistica) nu pot fi explicate pur si simplul prin complexa masinarie neuronala. La fel, cred ca in ciuda unei posibile proaste functionari a creierasului noastru exista un nivel de normalitate al creierului, de la care nu se pot observa devieri in randul credinciosilor. Cum am spus, e o chestiune de optiune.
Ca ultima adaugire : rugaciunea doar in mod superfluu poate aparea ca repetarea unei poezii cu scopul de a induce fantezii, de a forma obisnuinte. Dar e adevarat ca ea trebuie sa te invete umilinta, adica exact abandonarea vointei meschine de care vorbeam mai sus.