Pocainta? Un indicator gasit pe drumul vietii care ne conduce spre noi insine.

Petrecand cateva zile intr-o curte la tara, mi-am dat seama cat de greu e sa mentii curatenia in curte atunci cand pe acolo trec si ratele si gastele si vacile. Mai cad si niste frunze din copac, mai bate vantul, starnind praful...

Gospodarul face curatenie, dar deodata ii vine in minte sa faca un gard despartitor pentru ca animalele sa stea separat si sa nu mai murdareasca curtea cum vor ele. S-ar parea ca problema curateniei s-a rezolvat. Dar frunzele? Dar praful? Pe acestea le va matura in continuare daca vrea sa aiba curtea curata.

Curtea este sufletul nostru, iar pocainta - o lucrare duhovniceasca din ce in ce mai subtila care se sfarseste odata cu viata noastra. Asa cum o furtuna ivita pe neasteptate poate face dezastru intr-o curte pe care tocmai am maturat-o, o ispita neinvinsa poate face mult rau sufletului curatit prin spovedanie. De aceea un sfant, pentru a se proteja de mandrie, sustinea chiar si pe patul de moarte ca inca n-a pus inceput bun pocaintei sale.