Cred ca faci niste erori de terminologie, sau poate nu intelegem la fel ce este morala. Nu exista morala absoluta (fie ea atee sau nu, in realitate in afara noralei crestine nu exista morala, deoarece vorbim mai degraba de o etica decat de o morala - o diferenta importanta, daca vrei tu sa ii spui morala atee bine, dar in realitate cred ca te referi la etica filozofica). Nu exista de asemenea morala individuala. Prin insasi definitia sa, aceea a studiului binelui si raului, morala te obliga sa te raportezi la vecinii tai, indiferent ca gandesc sau nu ca tine, deci sa ii incluzi in sfera ta de preocupari, si iata cum am ajuns de la individ la un sistem, ceea ce exclude orice posibilitate de individualism in morala. Putem vorbi de individualism, daca ne referim la specimenele amorale. Atunci insa nu vom mai discuta despre morala.
Nu am inteles deductia ta cu filtrul universal. prin exemplul dat de mine am incercat sa arat ca in afara moralei crestine omorul altor oameni (fara motive legate de aparare) nu este neaparat condamnat ca regula, ba din contra. Nu stiu tu ce ai inteles din acest exemplu si de unde ai tras concluzia ca exemplul arata ca de fapt filtrul de bine-rau al omenirii este acelasi indiferent de raportarea la morala crestina. Filtrul nu este acelasi. Situarea intr-un sistem de reguli este esentiala si face toata diferenta.
Finalul mesajului tau este foarte bun, mi-a placut enorm. Asa este (in cazul tau evident). Nu te lupti cu ideea de dumnezeu ci chiar cu Dumnezeu, ceea ce insa arata ca ii accepti existenta (caci altfel nu ai putea sa te lupti cu el), si deci s-a dus pe apa Sambetei ateismul tau cu totul. te-ai prins singur in capcana!
Nu iti poti depasi conditia umana, nici prin imaginatie nici in alt fel. Nu poti fi altceva decat om. Oricum, daca de dragul conversatiei admitemca ai putea sa iti depasesti conditia umana, posibilitatile ar fi destul de limitate, si anume 2, animal sau divinitate. in cazul animalului, nu putem vorbi de o depasirea conditiei umane, ci din contra, iar in cazul divinitatii, ok, e o depasire a conditiei umane, dar daca ii acceptam existenta iar ajungem in gard cu ateismul.
In realitate insa tu nu te lupti cu Dumnezeu, ca nu se poate chestia asta, ci cu tine insuti, si bine faci. indiferent de concluzia finala, acest demers interior nu poate decat sa-ti foloseasca. Ma tem insa ca demersul tau nu e unul sincer, fata de tine insuti nu fata de altcineva, deoarece nu pari a avea disponibilitatea reala de a accepta ca argumentele tale ar putea fi daramate si, ca urmare, pe baza de logica, ai fi obligat in situatia respectiva sa imbratisezi punctul de vedere al oponentului si sa te declari crestin.
Eu am disponibilitatea asta, sincer, de a accepta ca, daca argumentele tale sunt mai tari ca ale mele, sa iti imbratisez punctul de vedere.
Ca sa ne lamurim cu morala crestina, uite cateva extrase dintr-o serie de scrieri pe aceasta tema. sunt multe altele, subiectul e foarte vast, dar depinde si care e sursa bibliografica pe care o iei in discutie, cea din interiorul eticii filosofice (filosofii antici in special) sau cea din interiorul Moralei crestine (scrierile patristice).
"Crestinismul, cu invatatura si morala sa superioare, apare pe fondul lumii greco-romane unde excelasera celebre scoli filosofice care dadusera lumii mari intelepti: Heraclit din Efes, Protagoras, Socrate, Platon, Aristotel, etc. Dar aceste sisteme filosofice, care aveau si o etica, n-au putut impune norme etice si n-au putut influenta decat in mica parte viata adeptilor, uneori nici chiar intemeietorii sau conducatorii scolilor filosofice respective neputand respecta sentintele etice pe care le enuntasera. Ne vom referi indeosebi la filosofia si etica antica greaca deoarece majoritatea sistemelor de etica din cursul istoriei isi au izvorul in filosofia antichitatii. Aceste sisteme in decursul istoriei eticii sunt numeroase, de aceea noi vom folosi denumirea generala de etica filosofica, termen care desemneaza indeosebi aspectul teoretic al sistemelor etice din decursul istoriei, reflexiunile filosofice asupra principiilor generale ale moralei. Chiar de la primii filosofi greci etica n-a insemnat decat unul si acelasi lucru: "studiul reflexiv a ceea ce este bun sau rau in aceasta parte a conduitei umane de care omul este, mai mult sau mai putin, responsabil in mod personal". Problema centrala a teoriei etice antice si medievale era: cum poate omul sa ajunga la fericire? inainte de Renastere se gandea in general ca oamenii erau ordonati prin natura lor sa ajunga la o tinta finala, dar aceasta perspectiva globala difera la diversi filosofi. Teoriile etice moderne si contemporane se intereseaza mai ales de problema ratiunii practice si a datoriei."
1. Asemanari intre Morala crestina si etica filosofica
Morala crestina si etica filosofica, in ciuda faptului ca le despart multe puncte deosebitoare, au si puncte de contact, asemanatoare, dar pe care le ating din planuri deosebite.
Ambele au in comun faptul ca in preocuparile si observatiile lor se afla omul si manifestarile sale morale. Etica filosofica presupune, in general, ca scop al vietii omului fericirea pe care o obtine aici pe pamant, iar firea decazuta a omului se reface numai prin mijloace umane; dupa Morala crestina, scopul vietii omului este tot fericirea, desavarsirea, sfintenia, dobandirea mantuirii in sensul adevarat al cuvantului, care incepe aici pe pamant, este un proces indelungat si se continua in viata de dincolo, iar firea decazuta a omului se restaureaza numai cu ajutorul harului divin.
Insa, facem precizarea ca numai Morala crestina cu invatatura sa superioara daruieste credinciosului mntuirea in sensul adevarat al cuvantului. Unele sisteme etice vorbesc de o fericire a omului, dar aceasta nu este adevarata sa mantuire si nu se ridica la sublimitatea actului mantuirii din Morala crestina.
Ambele aceste doua domenii intreprind aceleasi cercetari asupra realitatii factorului moral, asupra legilor actiunii morale si asupra manifestarilor morale generale.
Etica filosofica pune cel mai mare accent pe ratiunea umana ca fundament al moralitatii, fiind astfel intelectualista, in timp ce Morala crestina trebuie sa cuprinda si faptele omului pe care le savarseste in conformitate cu firea sa umana dar raportate la o Fiinta absoluta, identica cu Binele suprem - Dumnezeu, altfel natura umana a credinciosului ar ramane numai o norma incompleta si nesigura pentru adevarata moralitate crestina. Raportand lumea creaturilor la Creatorul acestora si la scopul urmarit de El prin creatie se poate vorbi de natura lucrurilor ca despre cea mai apropiata norma a moralitatii. Morala crestina tine cont intr-o oarecare masurari de concluziile eticii filosofice dar fara ca Morala crestina sa fie considerata ca o continuare, intregire sau terminare a eticii filosofice. Caci Dumnezeu este Creatorul si Proniatorul atat al lumii creaturilor, cat si al imparatiei harului prin Hristos si de aceea Morala crestina si etica filosofica se afla in general intr-un raport de gradatiune si de calitate, nu de opozitie.
Morala crestina presupune pe cea filosofica "in modul in care constiinta crestina presupune stiinta moralei din fire a omului". Preceptele morale nu sunt accesibile numai celor ce cred in Hristos, ci valabile pentru toti oamenii din toate timpurile si locurile. Conform invataturii crestine atat Revelatia supranaturala, cat si cea naturala au un singur izvor: Dumnezeu - Binele suprem.
Atat morala crestina, cat si etica filosofica (sub aspect teoretic) gasesc un punct comun si in cultivarea valorilor morale, grupa aparte de valori care se infatiseaza in primul rand ca valori ale persoanei. Lucrurile nu sunt purtatoare de valori, deoarece nu sunt responsabile. Prin aceste valori se ierarhizeaza atitudinile, intentiile, faptele persoanei. Specificul calitativ al valorilor morale prin care se deosebesc de celelalte valori consta in raportarea lor la libertatea fiintei umane si la ratiune, calitati esential spirituale cu care a fost creata de Dumnezeu. Imperativele morale care exprima valori morale sunt categorice, nu ipotetice, deoarece valorile morale se infatiseaza constiintei cu caracter de absolut in sensul ca urmarirea lor nu presupune alte scopuri care le-ar depasi si nu se legitimeaza prin elemente straine de ele.
Toate valorile morale se intemeiaza pe valoarea fundamentala a binelui, ca forme particulare ale lui. Aceasta nu inseamna ca el ar fi suma lor, caci binele reprezinta si un plus fata de valorile pe care le fundamenteaza. El le strabate pe toate.
Si Morala crestina si etica filosofica pretind savarsirea binelui si evitarea raului. Orice lege morala pretinde din partea omului savarsirea binelui. Ca binele ca valoare morala fundamentala este esenta vietii morale toate sistemele de morala sunt de acord, insa ceea ce le deosebeste unele de altele in acest domeniu este felul in care fiecare dintre aceste sisteme inteleg si definesc fiinta binelui.
Toate sistemele etice aparute in istoria cugetarii omenesti care fac din cate o valoare particulara axa intregii alcatuiri morale, sunt insuficiente, fiecare in felul sau, din cauza unilateralitatii lor, ceea ce nu se poate spune despre Morala crestina.
|