[mariamargareta]

[COLOR=purple][SIZE=4]121. Comentariu la Cuvântul pucioşilor din 9 iunie 2009[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=purple][SIZE=4][COLOR=black] (Partea I)[/COLOR][/SIZE][/COLOR]

[SIZE=4]Dumnezeul de la Pucioasa, personaj inventat de Verginica în urmă cu aproape 60 de ani şi ţinut împăiat cu forţa în istorie de către lelica Maria (sora ei), apoi de lelica Mihaela (o simpatizantă de ocazie), păstrează aidoma personalitatea mistificatoarelor. Pe vremea Verginicăi, el vorbea lălăit, cu o oarecare obscenitate sincopată atunci când se voia a fi mai convingător şi cu teama bolnăvicioasă de a nu fi descoperit ca înşelător al maselor populare şi dat pe mâna autorităţilor civile şi politice. Pe vremea lelicăi Maria el a devenit ursuz, scurt la vorbă şi de o vulgaritate suspectă, corespunzătoare celor 2 clase primare pe care le avea Maria. Iar în vremea Mihaelei (care avea şi liceul, şi încă absolvit cu note mari) el a devenit brusc extrem de locvace, exaltat şi prolix, promiţând mereu marea cu sarea şi repetând la nesfârşit clişee răsuflate în care se evidenţiază cu prioritate suferinţa psihică a liderilor pucioşi Mihaela şi Nicuşor, care nu mai contenesc să-şi plângă de milă, unul cu capul pe umărul celuilalt. Plânsul acesta ar dori ei să fie cât mai contagios, să-i copleşească pe adepţii lor şi apoi să se răspândească peste tot pământul ca o molimă fără leac. [/SIZE]
[SIZE=4]Duhul păstoresc al Verginicăi, scos şi el de la naftalină după un an (1981) de tăcere derutantă şi derutată (intervenită odată cu moartea personajului real care a purtat acest nume), se amestecă şi el în corul jeluitorilor, care deplâng soarta nemiloasă a liderilor pucioşi care nu reuşesc să aibă parte de iubire universală din partea semenilor lor, deşi se străduiesc din răsputeri pentru asta de aproape 30 de ani încoace. Pentru aceasta, însă, dumnezeul pucios îi dă solemn cuvântul acestui duh smiorcăit şi palavragiu care, pe de o parte ar vrea să grăiască în taină ca să nu se facă “lucrarea” de râs, dar pe de alta, din infatuare preferă să vorbească în aer liber mulţimilor, ca să fie auzit de mulţimi că (încă mai) vorbeşte şi (încă mai) păstoreşte:[/SIZE]

[COLOR=blue][SIZE=4]Hai, Verginico, deschide-ţi grăirea şi te aşează ca să păstoreşti. Amin. [/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=blue]– O, Tată şi Fiule şi Duhule Sfinte, o, Doamne, Doamne al poporului Tău şi al meu de azi, [/COLOR][COLOR=red]mare îmi este jalea[/COLOR][COLOR=blue]! O, cum să facem să nu mai avem jalea asta mare? E duhul rău ridicat asupra lucrării cuvântului Tău[/COLOR][COLOR=red] şi a celor ce ne poartă[/COLOR][COLOR=blue] ca să fim cuvânt pe pământ, şi mi-e tare, tare milă de ei, şi mi-e tare milă de Tine, Doamne. Aş grăi în taină despre [/COLOR][COLOR=red]durerea noastră[/COLOR][COLOR=blue], dar nu e loc pentru ca să fim auziţi.[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]De aceea, duhul (sau duha) Verginicăi promite solemn că la următoarea serbare a pucioşilor, atunci când va veni mai mult popor conform tradiţiei lor de a o serba pe Verginica în Duminica Tuturor Sfinţilor, îşi va face coraj şi se va revanşa, demascându-i pe răzvrătitorii care le aduc liderilor pucioşi lipsa păcii şi “încercări care sunt acum”:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=blue]“ Vine duminica tuturor sfinţilor, când eu iarăşi voi fi cu grăirea peste poporul nostru din mijlocul zecilor de mii de sfinţi şi îi voi lua pe sfinţi în grăirea mea şi [/COLOR][COLOR=red]vom grăi peste încercările care sunt acum[/COLOR][COLOR=blue] asupra venirii Tale de la Tatăl la poporul Tău şi la om.”[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]De la bun început poporul pucios e atenţionat să stea liniştit, pentru că el este purtat de Duhul Tatălui, iar Sfânta Treime îi poartă de grijă clipă de clipă. Dacă ar fi adevărată această minciună, n-ar mai suferi pucioşii atâta, pretinzând că mereu plâng şi bocesc de nu se mai opresc, ci ar merge toate ca pe roate:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ Duhul Tatălui Meu te poartă întru El, popor al cuvântului Meu cel de azi, iar Tatăl este în Mine când Eu grăiesc cu tine. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt[/COLOR][COLOR=red] îţi poartă de grijă clipă de clipă[/COLOR][COLOR=blue], …”[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Poporului pucios îi revine, prin reciprocitate, o mare grijă: aceea de a atrage ca un paratrăznet coborârea Duhul Tatălui, ca să poată Acesta să coboare mai uşor din cer pe pământ, prin Fiul Său, Iisus Hristos (aici ori textul e defectuos, ori intenţionat s-a dorit să se impună inovaţia teologică aberantă că Iisus Hristos este Fiul Duhului, din care S-a născut înainte de veci):[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“…şi tot atât de mult să [/COLOR][COLOR=red]stai şi tu în Duhul[/COLOR][COLOR=blue] Tatălui, în grija cea pentru [/COLOR][COLOR=red]coborârea Lui[/COLOR][COLOR=blue] la tine prin Mine, [/COLOR][COLOR=red]Fiul Său, născut din El[/COLOR][COLOR=blue] mai înainte de toţi vecii,… [/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Aflăm şi informaţia teologică inedită că Hristos ar fi coborât pe pământ în trei etape, iar poporul pucios se află acum în faţa etapei a treia. [/SIZE]
[SIZE=4]În prima etapă El a coborât şi a fost purtat în Cuvânt de către proorocii Vechiului Testament.[/SIZE]
[SIZE=4]În a doua etapă El a coborât din cer şi a luat trup pe pământ.[/SIZE]
[SIZE=4]În a treia etapă a coborât din nou Cuvânt prin proorocii pucioşi. La început s-a folosit de proorociţa Verginica pe post de ventrilog, iar hristosul-Pucios vorbea din măruntaiele ei şi “râuri de apă vie” curgeau din pântecele ei. Apoi a urmat Maria, sora ei, care aplica aceeaşi tehnică higroscopică. În fine, acum purtătoarea de cuvânt este Mihaela, care a renunţat din start la circărie, pretinzând că aude în cap tot ceea ce scrie apoi pe hârtie. [/SIZE]
[SIZE=4]Aceştia sunt deci “purtătorii de Dumnezeu” din etapa a treia, în măruntaiele cărora hristos-Pucios stă ascuns ca să fie purtat de ei şi apoi scos şi arătat prin ei. Purtătorii şi arătătorii lui hristos-Pucios seamănă aşadar la această “lucrare dumnezeiască” cu prestidigitatorii de circ, care scot iepurele din joben şi-l arată mulţimilor, spre uimirea multor gură-cască:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]… şi apoi purtat de oameni aleşi de Tatăl pentru cuvântul Meu din ei, şi apoi întrupat Eu Însumi şi născut din mamă Fecioară, şi apoi iarăşi purtat de [/COLOR][COLOR=red]purtătorii de Dumnezeu, în care Eu Însumi am stat şi stau ca să fiu purtat şi arătat[/COLOR][COLOR=blue].”[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Spre deosebire de Virginia Tudorache care vorbea prin somn şi de sora ei Maria, la care vorbea gura fără ea, Mihaela procedează cu cap: înainte de a scrie, îşi conturează ideile şi scopurile şi mijloacele literar-lingvistice, apoi se pune pe treabă, aşternând pe coala de hârtie Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi Cuvântul este adunat într-o Carte şi Cartea devine o Nouă Evanghelie care se dă oamenilor, ca mulţi (?) dintre ei să creadă şi apoi să se declare supuşi credincioşi ai împărăţiei pucioşilor, împărăţie nouă pe pământ:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ O, mai [/COLOR][COLOR=red]înainte de a se scrie Eu fac cuvântul Meu[/COLOR][COLOR=blue], şi apoi îl aşez la vedere în carte cuvânt cu cuvânt, şi apoi Mă dau ţie, poporul Meu, iar de la tine Mă dau oamenilor ca să audă ei de la Dumnezeu, şi [/COLOR][COLOR=red]mulţi din ei să creadă[/COLOR][COLOR=blue] şi să se trezească prin Mine ca să-Mi fac cu ei [/COLOR][COLOR=red]împărăţie nouă[/COLOR][COLOR=blue], împărăţie a cerurilor pe pământ. “[/COLOR][/SIZE]