[strajeru]

În prealabil postat de adrianopol

mai lamurit rau de tot...
si eu sunt curios (da-mi link-ul) unde ai explicat tu ereziile baptistilor? Dar faptul ca incurci homosexualii cu martorii si cu penticostalii imi spune ca ori esti pus pe certuri si jigniri ori esti prost informat (ori amandoua).
Daca tu imi demonstrezi ca eu ca si baptist incalc sfanta scriptura sunt dispus sa-mi revizuiesc viata si chiar credinta. E a treia oara cand te rog asta si se vede clar ca eviti fiindca nu gasesti motive ... Vreau doar 3 motive - extrase din scriptura care sa ma dovedeasca ca sunt un eretic - motivul si versetul.
Stiu ca nu am sa primesc acele motive asteptate dar totusi ... trag speranta.

Sa incepem:
In primul rand hai sa vedem cum si cand au aparut baptistii.
Numele şi-l iau de la învăţătura lor despre botez (bapto = a afunda), susţinând că botezul trebuie împărtăşit numai adulţilor. Ei sunt urmaşi ai anabaptiştilor lui Thomas Münzer din Germania de prin anii 1533-1534. Întemeietorul sectei baptiste este un fost pastor puritan , englezul John Smith. Din cauza persecuţiilor din partea Bisericii Anglicane împotriva tuturor nonconformiştilor, John Smith fuge în Olanda în anul 1606. Aici face cunoştinţă cu rătăcirile mennoniţilor, care învăţau că botezul trebuie dat numai vârstnicilor şi numai prin scufundare şi că jurământul şi serviciul militar sunt oprite.
În scurt timp trecu şi el la această sectă, botezându-se a doua oară, împreună cu ceilalţi însoţitori ai săi, nu prin scufundare, ci prin turnare (stropire). În anul 1611 se întoarce din nou în Anglia şi înfiinţează noua sectă „baptistă”, numită a „baptiştilor generali”, spre deosebire de cea a „baptiştilor particulari”, condusă de John Spilsburg, care susţineau botezul prin scufundare.
Cam deodată cu baptiştii englezi au luat fiinţă în America baptiştii americani. Întemeietorul acestora a fost tot un englez, Roger Williams, fost puritan, care, nemulţumit de dezbinarea baptiştilor englezi şi neputând suporta persecuţiile Bisericii Anglicane, în anul 1631 fuge în America de Nord, unde înfiinţează secta „baptiştilor regulari”, cu alţi 12 membri, care se botezară unul după altul prin scufundare. Baptismul a fost persecutat şi în America până în anul 1783, dar, după proclamare independenţei S.U.A. i s-a dat deplină libertate religioasă.
Ca şi baptiştii englezi, şi baptiştii americani s-au dezbinat între ei, astfel încât în prezent se pot întâlni peste zece feluri de baptişti: baptiştii vechi, baptiştii voinţei libere, baptiştii sâmbătari, baptiştii celor şase principii, discipolii lui Hristos, baptiştii unitarieni, baptiştii scufundători, Biserica lui Dumnezeu etc., numele fiecărei secte ilustrând principiul generator al ereziei; în general sectele se alipesc de un anume aspect al credinţei şi îl absolutizează în dauna celorlalte.
În sec. XIX baptismul trece din Anglia în Germania. Din Germania baptismul trece în Ungaria, iar de aici începe a face ravagii printre românii din Ardeal, îndeosebi judeţele Arad şi Bihor; ungurii sprijinind răspândirea baptismului la noi în ţară.
Iată ce scrie deputatul ungur Almay Oliver în ziarul Aradi Közlöny în anul 1913: „Chestiunea naţională românească ar trebui dezvoltată în aşa chip ca poporul român să fie dezlegat de sub conducerea preoţilor români. E de mare însemnătate faptul că chestiunea românească, cel puţin în parte, poate fi rezolvată cu ajutorul baptismului. Baptismul poate ajunge la cuceriri de necrezut în judeţul Arad...”.
Nu este de mirare că primii predicatori baptişti printre români au fost unguri. Prin anul 1888 baptistul Kronyai Mihály predica prin Curtici, jud. Arad, şi Talpoş, Bihor, iar prin alte comune activau Tóth István, Csopják Attila şi alţii.
Nici celelalte provincii româneşti n-au rămas nemolipsite, deşi în măsură mai mică. Astfel, după 1916, baptismul a pătruns în Bucovina, Moldova şi Muntenia, aşa că astăzi sunt în ţară câteva ramuri ale sectei baptiştilor.
Cultul lor constă din rugăciuni, din cântece religioase şi mai ales din predici. La cultul dumnezeiesc se practică uneori şi „Cina Domnului”, o ceremonie care constă în „împărtăşirea” cu pâine şi cu vin. Cultul public este săvârşit în „Casele de rugăciuni”, în care se fac evanghelizările de după masă şi seara, cu deosebire duminica.
Învăţăturile baptiştilor sunt în majoritate cele ale protestanţilor:
a) nu recunosc Sfânta Tradiţie şi cele şapte Taine;
b) sunt împotriva cinstirii sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a sfintelor moaşte, a rugăciunilor pentru morţi, a jurământului, a postului, a simbolurilor liturgice ş.a.;
c) dreptul şi puterea disciplinară o are adunarea;
d) sunt rigorişti, neîngăduitori faţă de cei ce păcătuiesc;
e) botezul îl aplică numai celor vârstnici şi se săvârşeşte numai printr-o singură scufundare (el nu iartă păcatele);
f) fiecare are dreptul şi priceperea de a tâlcui Sfânta Scriptură;
g) nu au decât trei sărbători: Crăciunul, Paştile şi Rusaliile;
h) sunt împotriva cinstirii Maicii Domnului şi a sfinţilor.