[mariamargareta]

[SIZE=4][COLOR=purple]122. Biserica-privată de la Glodeni-Pucioasa [COLOR=black](Partea I)[/COLOR][/COLOR][/SIZE]

[COLOR=purple][SIZE=4][COLOR=#000000]Mulţi creştini care au auzit în treacăt despre secta “[/COLOR][COLOR=#000000]Noul Ierusalim de la Pucioasa” şi-au domolit brusc şi curiozitatea, şi neliniştea, şi nedumerirea, atunci când au aflat că pucioşii au o biserică. O biserică autentică, albă, în formă de cruce, cu 12 uşi, 33 de cornişe şi cu o cruce aurită în vârf, târnosită de un episcop ortodox al B.O.R. după toate canoanele ortodoxe care îndrituiesc sfinţirea unei biserici. Prin ricoşeu, pacea şi automulţumirea i-a cuprins pe aceşti creştini: “[/COLOR][COLOR=#993366]Va să zică, pucioşii ăştia nu sunt sectă! sunt şi ei creştini ortodocşi ca şi noi. Ce tot mănâncă rahat ăia care îi ponegresc? ce-au cu ei, săracii? De ce nu-i lasă în plata Domnului!? Numai aşa, îi vorbesc de rău din pizmă, pe la colţuri, ca să iasă zâzanie în Biserica noastră! Câtă invidie şi răutate la unii care nu-şi mai găsesc locul! Şi în orişice caz, acum s-a dat libertate la toate cultele, nu mai e ca pe vremea Asasinatului…[/COLOR][COLOR=#000000]” etc. etc.[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#000000]Aici este vorba, pentru cei care încă n-au aflat, de biserica-privată de la Glodeni-Vale de lângă Pucioasa. Poate exista o biserică care să fie şi privată? Ba bine că nu! Numai reciproca nu poate fi posibilă, din motive lesne de înţeles. După lovitura de stat din 1989 orice, mai precis aproape orice, este posibil. De altfel, nici măcar nu e singura de acest fel. Şi în comuna Voluntari de lângă Bucureşti e o biserică-privată. Mare cât un hangar (ca să încapă cât mai mulţi în ea), arătoasă, ea a fost zidită de un popă bătrân pentru el şi pentru fiul lui, cu bani primiţi “de la sponsori”, şi acum e aproape gata. Doar pictura îi lipseşte. Fiul nu era (încă) popă, dar preotul bătrân era optimist: “[/COLOR][COLOR=blue]Lasă că până ce va fi gata biserica, cu zugrăvitul şi cu pictura, se aranjează ele lucrurile![/COLOR][COLOR=#000000]”. Un episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor l-a luat cu frumuşelul, arătându-i că dacă vrea să intre în legalitate, trebuie să stea sub ascultarea arhiereului locului, iar biserica s-o doneze, cum ar fi şi firesc, către B.O.R. Popa, nimic! Dimpotrivă, el declara ritos: “[/COLOR][COLOR=blue]Nu dau eu biserica mea! Dacă vrea biserică, Prea Sfinţitul n-are decât să-şi facă. Eu cum mi-am făcut? Las’ că-i cunosc eu pe ăştia din B.O.R., ca pe un cal breaz! Eu le dau biserica şi ei îndată mă pun pe drumuri! S-o creadă ei![/COLOR][COLOR=blue]Ia să-şi pună pofta-n cui! Păi ştii matale câţi bani am băgat eu în biserica asta? Mai am pictura de făcut şi-i gata. Ce, mi-au dat ei vreun leu, ca să le-o dau lor acum pe gratis? La urma urmei, e pe pământul meu, e a mea! E biserică privată! Acum e libertate, nu mai e ca pe vremuri! I-am spus Prea Sfinţitului în faţă că dacă o vrea, s-o cumpere! Am acte pe ea, îi spun cât m-a costat şi i-o vând. Acum suntem în capitalism. Ce zici, că i-a convenit? Nu i-a convenit, vezi bine! El vrea s-o obţină de la mine pe gratis. Atunci, să aştepte până la paştele cailor! Ce, crezi că mi-e frică de ei? Nu mi-e frică! N-au ce să-mi facă.[/COLOR][COLOR=#000000]”[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#000000]Avea dreptate bătrânul popă, n-aveau ce să-i facă. Cei de la Arhiepiscopie au considerat că nu e cazul să se ia la trântă cu nebunul şi să mai declanşeze vreun scandal public. Ce-i drept, biserica era zidită pe pământul lui, cumpărat de popă special în acest scop, ca să-şi zidească un loc de muncă pe gustul lui şi totodată să-şi chivernisească şi odrasla. Interesul pur material se dovedeşte şi prin alternativa pe care i-o oferă el episcopului-vicar: deşi numai terenul e cumpărat cu banii popii (pe vremea când terenurile din Voluntari erau încă foarte ieftine), iar biserica e făcută numai cu bani obţinuţi din daniile credincioşilor şi din sponsorizări, popa e gata să-şi vândă biserica Arhiepiscopiei, cu teren cu tot! La preţul pieţei, bineînţeles.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#000000]Biserica-privată din Voluntari e plasată strategic, la o stradă principală, aşa că nu duce lipsă de enoriaşi. Până şi viceprimarul când a murit (Dumnezeu să-l ierte!) tot în biserica-privată a fost prohodit, că de! era cea mai mare din comună şi putea intra în ea mai multă lume![/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#000000]Dacă însă s-ar pune problema strict canonic, lucrurile încep să şchioapete. Această biserică nu stă sub ascultarea B.O.R. şi în consecinţă, nu are parohie distinctă. Pentru că e privată, ea nu are enoriaşi! Impedimentul se rezolvă însă de la sine: ea “fură” enoriaşii parohiilor existente din comună, care au şi ele nişte bisericuţe mai modeste, dar care nu sunt private, ci aparţin întregii obşti creştineşti. Dacă ar fi cu adevărat privată, aşa cum se pretinde, atunci în ea ar intra la slujbe numai proprietarul (adică popa, fiu-său şi nepoţii – dacă are) şi n-ar mai fi deschisă pentru lume (decât, poate ca muzeu, în zilele lucrătoare)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#000000]Pucioşii stau mult mai bine la capitolul ăsta. Biserica lor chiar e privată, nu numai cu numele, ci şi cu funcţiunea. În biserica lor nu intră nici pasărea măiastră, deoarece liderii pucioşi nu permit asta. Nici măcar pucioşii de rând nu intră, ci numai un număr limitat dintre cei mai vechi; mai precis, doar câţiva pucioşi din garnitura anilor ’80-90. Chipurile, doar ei ar “corespunde cerinţelor Hrisovului”, care zice că în biserica asta “[/COLOR][COLOR=red]nu va intra nimic pângărit şi nimeni care este dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului[/COLOR][COLOR=#000000]”. În realitate şi pucioşii de rând (exceptându-i pe cei dedaţi cu minciuna) împlinesc cerinţele din Hrisov, dar liderii pucioşi tot nu-i lasă să intre, ca să le păstreze acestora neştirbit sentimentul neîmplinirii personale şi al vinovăţiei perpetue, şi astfel să poată fi controlaţi psihic şi manipulaţi mai uşor.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#000000]Mai exact, în această biserică nu intră decât 7-8 indivizi, împărţiţi în trei cete, care intră pe rând şi-i acompaniază pe cei “trei preoţi unşi” la slujbe. Atât. Cetele sunt mici, mici de tot, iar preoţii pucioşi slujesc totdeauna slujbe separate în timp şi niciodată împreună. Ceata lui Nicuşor e cea mai mică: El şi Ea (Nicuşor şi Mihaela). Restul pucioşilor, care n-au voie să intre în biserică, înseamnă că nu sunt [/COLOR][COLOR=red]scrişi în Cartea Vieţii Mielului. [/COLOR][COLOR=#000000]Pentru ei, liderii pucioşi au conceput soluţii alternative. Cei aflaţi sub controlul direct al liderilor pucioşi au la Pucioasa şi la Târgovişte câteva “paraclise” improvizate prin podurile unor case particulare. Ceilalţi pucioşi, risipiţi cu domiciliile lor prin toată ţara, sunt lăsaţi în plata Domnului. Liderii pucioşi sunt nepăsători şi intransigenţi: “[/COLOR][COLOR=blue]Treaba lor, să se descurce cum or şti. Nu ne-a pus Domnul să ne ocupăm şi de ei. Avem destule pe cap aici şi la Târgovişte[/COLOR][COLOR=#000000]” . În schimb, dacă aceşti pucioşi cu statut de paria îi întreabă pe liderii lor dacă au voie să meargă la “bisericile din lume” aparţinând B.O.R., primesc răspunsuri în doi peri, astfel ticluite ca să înţeleagă şi singuri că n-au voie. Dar niciodată nu li se spune explicit “[/COLOR][COLOR=blue]n-aveţi voie[/COLOR][COLOR=#000000]”, ca liderii pucioşi să nu poată fi traşi la răspundere cu nimic vreodată. Adică, vezi Doamne, nu ei le-au interzis să meargă la “biserica din lume”, ci pucioşii de rând n-au mai vrut, din proprie iniţiativă, pentru că nu se mai simţeau bine acolo.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#000000]Revenind la biserica-privată de la Glodeni, trebuie să reamintim că ea a stârnit multe controverse. În primul rând a stârnit controverse chiar în stadiul de proiectare: Marian Zidaru, cu cunoştinţele lui de arhitectură şi cu gustul artistic deja format o vedea într-un fel, iar liderii pucioşi într-alt fel. Ciondăneala s-a sfârşit respectându-se cunoscuta butadă: “cel mai deştept cedează primul”. Ca întotdeauna, liderii pucioşi şi-au impus gusturile, pretextând că ei “ştiu de la Domnul” cum trebuie să fie biserica. Şi a ieşit cum a ieşit. Mulţi profesionişti ai artei au declarat fără înconjur că “biserica asta e urâtă”, dar alţii au încercat să îndulceacă spiritele, asemuind-o cu floarea de lotus mult îndrăgită de New Age sau cu ziguratele babiloniene. Un lucru este cert: erminia creştină a fost grav viciată, îndată ce clădirea nu are diviziunile funcţionale clasice: tindă, pronaos, naos şi altar. Biserica este toată un altar cu 12 uşi, ştiindu-se de la început că ea nu va fi destinată “publicului creştin”, ci numai “celor aleşi”. Are 12 uşi şi 33 de cornişe (denumite în fals cupole, deşi ele nu sunt cupole). S-a mers pe soluţia aceasta (12 uşi şi 33 de “cupole”) pentru a se sugera că biserica-privată de la Glodeni (pe care pucioşii o denumesc oficial “Cetatea Sfântă Noul Ierusalim”) este chiar aceea despre care vorbeşte cartea Apocalipsei în cap.21, denumind-o tot “Noul Ierusalim”. În realitate, în Apocalipsă se vorbeşte de o cu totul altă cetate, ale cărei dimensiuni (12 mii de stadii, adică în jur de 2000 de km) nu ar fi putut pucioşii în veac să le îndeplinească.[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#000000]O altă controversă este legată de canonicitate. Am văzut că unii se mulţumesc cu informaţia trunchiată că cineva, cândva, având harul arhieresc valid, ar fi făcut sfinţirea pietrei de temelie şi apoi târnosirea acestei biserici.[/COLOR][/SIZE]
[/COLOR]