[mariamargareta]

[SIZE=4][COLOR=#800080]122. Biserica-privată de la Glodeni-Pucioasa [/COLOR][COLOR=black](Partea a II-a)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]De la bun început trebuie să observăm că arhiereului Irineu i s-a ascuns intenţia liderilor pucioşi de a avea o biserică-privată, numai şi numai pentru ei. În mod categoric, arhiereul ar fi refuzat o asemenea inovaţie. De altfel, dacă analizăm cu atenţie “Hrisovul” semnat de către Irineu în anul 1991 şi îngropat la piciorul sfintei mese, observăm că există într-adevăr nişte condiţii pe care mulţi creştini le recunosc şi le observă în mod natural, deci ar avea oricând dreptul de a intra în această biserică. Şi totuşi, în această biserică nu intră decât “cei aleşi” de către liderii pucioşi.[/SIZE]

[SIZE=4]O a doua observaţie este legată de lepădarea lui Irineu – de fapt lepădările, pentru că el a făcut publică în mod repetat această opţiune personală, văzând că pucioşii nu-l mai bagă în seamă şi merg mai departe înainte, de capul lor. Văzând că a fost înşelat de către pucioşi, care i-au ascuns adevăratele lor intenţii schismatice, arhiereul Irineu s-a lepădat de toate lucrările lui anterioare care validau acest locaş de cult. În acest sens, biserica-privată de la Glodeni şi-a pierdut toate prerogativele sacramentale, devenind o biserică desacrată. Pentru a fi repusă în circuitul funcţional normal ea ar trebui resfinţită de către episcopul locului, Nifon Mihăiţă, ceea ce liderii pucioşi nici nu vor să audă.[/SIZE]

[SIZE=4]O a treia observaţie este legată de sfinţenia efectivă. Un locaş de cult trebuie conservat în sfinţenie, chiar dacă a fost la început târnosit după toate regulile bisericeşti. Altminteri, biserica devine biserică desacrată şi trebuie resfinţită pentru a fi repusă în circuitul funcţional normal. Or, sfinţenia acestei biserici private devine îndoielnică din momentul în care ea încape pe mâna unor preoţi fără hirotonie canonică. Toate actele liturgice săvârşite de ei sunt lovite de nulitate, iar biserica îşi pierde caracterul ei sacramental. De asemenea, alunecarea treptată în erezie a pucioşilor ( cu precădere după anul 1992) constituie un alt impediment canonic, ştiindu-se că rugăciunea în comuniune sacramentală cu ereticii este interzisă.[/SIZE]

[SIZE=4]O a patra observaţie este legată de ascultarea canonică. Ascultarea faţă de episcopul locului este esenţială, şi ea se materializează printr-un antimis, o piesă liturgică unicat, destinată de către episcop doar bisericii respective, şi care poartă semătura originală a acestui episcop. Fără antimis, în biserică nu se poate săvârşi sfânta liturghie şi ea rămâne o simplă clădire, cu o arhitectură originală şi atât. Întrebarea care se pune este: în această biserică se slujeşte cu antimis, sau fără? Paradoxal, în ambele cazuri e grav pentru biserica-privată de la Glodeni, oricum ai lua-o:[/SIZE]
[SIZE=4]– dacă slujirea se face fără antimis, înseamnă că slujbele sunt necanonice, deci n-au nici o valoare sacramentală, ci doar una coregrafică;[/SIZE]
[SIZE=4]– dacă slujirea se face cu antimis, trebuie văzut ce antimis se foloseşte. În nici un caz nu este vorba de un antimis original, căci atunci această biserică ar fi fost oficial recunoscută de către episcopul locului. Înseamnă că este un antimis furat (caz penal) sau primit de la alt episcop al altei Biserici (căci un episcop al B.O.R. nu şi-ar permite să trimită un antimis în altă eparhie, caz în care el ar fi caterisit pentru încălcarea jurisdicţiei acestei eparhii). Dacă este aşa, biserica-privată de la Glodeni nu se mai supune canonic B.O.R. ci altei Biserici autocefale, cea care i-a încredinţat antimisul. Pucioşii contestă însă această variantă, pretinzând că Biserica lor este autocefală (exceptând situaţiile în care, din interes propagandistic, ei afirmă în mass-media că “ţin de B.O.R.”, ceea ce este o altă minciună.)[/SIZE]
[SIZE=4]Ar mai fi de luat în calcul cazul când pucioşii înşişi, prin intermediul unui “episcop pucios”, şi-ar sfinţi singuri un antimis. În acest caz este vorba tot de o încălcare canonică, deoarece “episcopii pucioşi” nu au nici ei hirotonie canonică, validă, care să le confere drepturi arhiereşti, printre care şi sfinţirea de antimise.[/SIZE]

[SIZE=4]O a cincea observaţie este legată de statutul oficial pe care liderii pucioşi l-au conferit acestei biserici private. La început s-a pretins că ea deserveşte o mănăstire, denumită “mănăstirea Noul Ierusalim”. Îndată au apărut primele nedumeriri şi contestări la adresa ciudatei “mănăstiri”: [/SIZE]
[SIZE=4]– “mănăstirea” era mixtă, deoarece avea vieţuitori de ambele sexe;[/SIZE]
[SIZE=4]– “mănăstirea” nu avea nici stareţ, nici stareţă;[/SIZE]
[SIZE=4]– “mănăstirea” nu făcea ascultare de episcopul locului;[/SIZE]
[SIZE=4]– vieţuitorii “mănăstirii” nu aveau tundere în monahism şi nu purtau veşminte monahale distinctive;[/SIZE]
[SIZE=4]– “mănăstirea” nu era primitoare de oaspeţi, ea refuzând găzduirea străinilor fie şi pentru o singură zi, ca aceştia “să nu spurce spaţiul monahal”.[/SIZE]
[SIZE=4]Puşi în faţa puternicelor contestări şi a unor dificultăţi financiare cronice, liderii pucioşi au găsit de cuviinţă să acopere “mănăstirea” cu o “perdea de fum”. Au separat pe cât le-a fost în putinţă (dar nu de tot) bărbaţii de femei, pentru a îndepărta acuzaţia de mănăstire mixtă. Apoi au creat o fundaţie, numită “Fundaţia Sfânta Virginia” care a preluat, în urma unor presiuni infernale, toate proprietăţile care aparţineau lui Ilie Bunea, inclusiv clădirea bisericii-private, zidită pe terenul lui. În acest fel, bisericii i se estompa caracterul privat, îndată ce ea aparţinea acum unei Fundaţii. În realitate, Fundaţia era fantomatică, ea ascunzând pe adevăraţii proprietari ai terenului care fusese expropiat (de la Ilie Bunea). Despre “mănăstire” nimeni nu mai sufla o vorbă, ca şi când n-ar mai fi.[/SIZE]

[SIZE=4]Adevăraţii proprietari şi stăpâni ai bisericii-private şi a pământurilor lui Ilie Bunea, chiar dacă nu au acte pe ele (nici n-au nevoie ei de aşa ceva), sunt acum liderii pucioşi Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu. [/SIZE]