ca tot s-a discutat atat de dragoste,de relatii intime de orgasm in casnicie...ma gandeam la Parintele Staniloae care ar trebui sa fie un model pentru noi mirenii.El a fost casatorit,a avut copii dar a zis ca toata viata lui a trait in abstinenta ,a facut dragoste doar cand a avut copii,doar pentru conceperea de copii,si a recunoscut ca a fost foarte greu dar cu harul lui Dumnezeu s-a putut.
Eu nu cred ca as putea sa traiesc asa dar macar avem un model de crestin care fiind casatorit si cu copii a fost abstinent si a cautat toata viata lui curatirea de patimi,luminarea si indumnezeirea ,cele 3 trepte pe care trebuie sa le parcurga crestinul ca sa se mantuiasca,sa ajunga in Rai.
As da cateva fraze din : [COLOR=Red]PARINTELE DUMITRU STANILOAE :
ASCETICA SI MISTICA BISERICII ORTODOXE
DESPRE IUBIRE:[/COLOR]
"La unirea cu Dumnezeu nu se poate ajunge decat prin rugaciunea curata.Dar unirea cu Dumnezeu e mai presus si de rugaciunea curata.Ea inseamna DRAGOSTEA DESAVARSITA.Si pe aceasta nu o da omul de la sine,ci ii vine din Dumnezeu. Caci inainte de a fi starea de rugaciune curata,omul trebuie sa se fi curatit de patimi.Dar curatirea de patimi este una cu cresterea dragostei lui Dumnezeu.Astfel,dragostea lui Dumnezeu picurandu-se cu anticipatie in suflet il intareste in linistea nepatimirii si in rugaciunea curata.Iar prin aceasta vine in el si mai multa dragoste.Mai bine zis,acum lucreaza in el numai dragostea dumnezeiasca, sau Duhul Sfant.
Deci este o stransa legatura intre dragoste si nepatimire (lipsa de patimi).Dragostea presupune nepatimirea si o intareste la randul ei,pentru faptul ca ea este opusul patimilor,care reprezinta egoismul.UNDE SUNT PATIMI NU POATE FI DRAGOSTE.DE ACEEA IUBIREA VINE IN SUFLET IN TOATA AMPLOAREA EI DUPA CE AM AJUNS LA NEPATIMIRE,DUPA CE NE-AM ELIBERAT DE PATIMI. »
« Iubirea insumeaza toate celelalte virtuti,daca prin fiecare virtute se omoara o patima.Dar iubirea e fructul imediat al rugaciunii.Toate virtutile ajuta mintii sa ajunga la dragostea de Dumnezeu,dar,mai mult decat toate,rugaciunea curata.Daca patimile inseamna intr-un cuvant iubirea de sine,iubirea de Dumnezeu este opusul iubirii de sine.<Cel ce se iubeste pe sine nu poate iubi pe Dumnezeu>,zice Sfantul Diadoh.Dar cel ce nu se iubeste pe sine din pricina bogatiei covarsitoare a iubirii lui Dumnezeu,Il iubeste pe Dumnezeu,fiindca unul ca acesta nu cauta niciodata slava sa,ci pe a lui Dumnezeu.Caci cel ce se iubeste pe sine cauta slava sa,iar cel ce iubeste pe Dumnezeu iubeste slava Celui ce l-a facut pe el. »
« Dar dragostea de Dumnezeu pe cea mai inalta treapta nu este numai libertate de patimi,ci este darul lui Dumnezeu ce se coboara in sufletul ajuns in aceasta stare. »
« Daca rugaciunea porneste de jos,desigur ajutata de harul ascuns al Duhului Sfant,dragostea culminanta este raspunsul de sus al lui Dumnezeu.Prin ea ni se face descoperita si simtita Dumnezeirea. »
« Alta este dragostea naturala a sufletului,si alta,cea care vine in el de la Duhul Sfant.Cea dintai e moderata si este pusa in miscare si de vointa noastra atunci cand vrem.De aceea si e rapita cu usurinta de duhurile rele,cand nu tinem cu tarie la hotararea noastra.Cealalta asa de mult aprinde sufletul de dragoste catre dumnezeu,incat toate partile lui se lipesc de dulceata negraita a acestei iubiri,printr-o afectiune negraita si infinita.Caci mintea,umplandu-se atunci de lucrarea duhovniceasca,se face ca un izvor din care tasnesc dragostea si bucuria. » (Sfantul Diadoh al Foticeii)
�Spre deosebire de CATOLICISM,CARE NU ADMITE ENERGIILE NECREATE ALE LUI DUMNEZEU SI CARE DE ACEEA TREBUIE SA CONSIDERE SI DRAGOSTEA UN DAR CREAT,ORTODOXIA CONSIDERA DRAGOSTEA O ENERGIE NECREATA,COMUNICATA DE DUHUL SFANT,O ENERGIE DUMNEZEIASCA SI INDUMNEZEITOARE,PRIN CARE PARTICIPAM REAL LA VIATA SFINTEI TREIMI.<Iubirea vine de la Dumnezeu>,zice Sfantul Ioan (I,4,7).Dar aceasta iubire presupune,dupa Sfantul Vasile,o dispozitie proprie a naturii create,o samanta sau o putere de iubire aflata in fiinta omului,chemat sa ajunga la desavarsire prin dragoste.�
�Omul are capacitatea virtuala de a deveni subiect al dragostei dumnezeiesti si intr-o masura oarecare si tinde spre aceasta .In aceasta sta chinul dumnezeiesc in el.Dar dragostea insasi in deplinatatea ei nu o poate avea de la sine,ci o primeste de la Dumnezeu ,ceea ce inseamna ca asemanarea nu o poate dobandi decat in comuniune cu Dumnezeu.
Desi,adica,in chip se ascunde virtualitatea asemnarii,virtualitatea aceasta nu poate deveni actualitate de la sine,ci numai sub flacara lucrarii sau a iubirii dumnezeiesti.
Natura in starea pura nu o gasim,ci sau in stare de subnatura,sau in stare de natura penetrata de har.Deci nici dragostea naturala nu o cunoastem in puritatea ei.Dragostea pe care o vedem la om,in afara legaturii cu Dumnezeu, nu este nici macar dragostea naturala.Marile deficiente ale dragostei acesteia ne arata ca adevarata dragoste nu poate fi decat un dar al lui Dumnezeu.Cand a ajuns natura la starea ei sanatoasa,in dragostea ei este si harul dumnezeiesc.
Dar in aceasta dragoste naturala este activ si omul.Insa mai sus de aceasta treapta se afla cel in care lucreaza exclusiv dragostea lui Dumnezeu.Propriu-zis,putem distinge in dragoste trei trepte :
a)Tendintele de simpatie naturala din starea naturii cazute din har ;
b)Dragostea crestina,care folosind aceste tendinte creste din harul dumnezeiesc si din eforturile proprii ;aceasta are o crestere si devine ferma ;ea duce natura pana la un fel de implinire a ei ;la inceput ea este putin ferma,pe urma tot mai ferma si intensa.Sfantul Diadoh o are in vedere uneori pe prima,alteori pe a doua,cand vorbeste de dragostea naturala.La inceputurile ei,dragostea a doua,fiind sovaitoare,poate fi usor confundata cu simpatia naturala,mai bine zis,cu cea a celui lipsit de har.Dar pe masura ce progreseaza,se fortifica,se apropie de dragostea ca extaz,care e dar exclusiv de sus.Dragostea a doua,sau crestina,pregaste sufletul pentru extaz.Acestea doua pot fi iarasi cuprinse uneori sub acelasi nume,mai ales cand este vorba de cele mai inalte trepte ale celei dintai.
c)in sfarsit,este dragostea ca extaz sau ca dar exclusiv de sus.Aceasta vine dupa pregatirea indelungata prin a doua si tine clipe scurte,ca din ea sa castige forta noua cea de a doua si sa-si continue cresterea.Daca in cursul celei de a doua omul se ridica la starea naturii restabilite in har,dragostea ca dar exclusiv il ridica peste limitele naturii.Noi,cand vorbim adeseori de dragostea adevarata,vorbim de dragostea a doua,in opozitie cu cea dintai ,coplesita de egoism.Dar inca nici ea nu este dragostea ca putere exclusiv dumnezeiasca.
|