Citat:
În prealabil postat de LapetiteMoc
Doamna "Fani71", referindu-ma la ceea ce a citat doamna "mirelat", as vrea o lamurire. Cum poate o dragoste pacatoasa sa inalte? Spuneti acolo ca fara dragoste, fie ea si pacatoasa, multi oameni nu ar trai momente inaltatoare.
Din parte-mi consider ca o dragoste pacatoasa este o capcana a necuratului. Nu are cum inalta.
|
Sa va zic cum gandesc. Nu zic ca este neaparat corect, si nu gandeam asa cand eram mai tanara, poate.
Viata este mult mai complexa decat manualele noastre de catehism.
Sigur ca in principiu, pacatul nu inalta ci coboara. Da.
Dar putem vedea lucrurile chiar asa in alb si negru? Daca facem un pacat, atunci tot ceea ce facem este spre pierzania noastra? Pai atunci, nu am mai putea face nimic bun, pentru ca pacate facem mereu, si cum amintea tot Anca, la noi nu prea se face deosebirea intre pacat mic si mare, conteaza starea de pacat (adica departarea de Dumnezeu).
Insa Dumnezeu este mare, si permite ca noi sa putem fi partial inaltati, corespunzand cu starea noastra de dezvoltare spirituala, prin experiente si trairi pe care le avem, desi sunt amestecate cu pacatul.
Nu este probabil acelasi lucru ca un crestin care stie ca nu ar trebui sa traiasca in concubinaj sa o faca, si un om care nu este credincios decat cu numele sau cara nici nu este botezat sa traiasca in concubinaj. Pentru el, Dumnezeu poate face (mai mult decat pentru celalalt) ca desi el savarseste SI un pacat, sa traiasca si lucrurile inaltatoare INERENTE dragostei umane. (Intr-o oarecare masura asta e valabil si pentru cel care stie ca traieste in pacat, probabil)
Aici un raspuns si Ancai, deci poate o sa revin: eu cred ca tu, Anca, inversezi lucrurile cand vorbesti de sex inainte si dupa casatorie. Nu este sexul in SINE destrabalare, 'raie', si apoi devine lucru bun prin cununie. (Nu asta vra sa zica sf. Pavel, o sa revin cu asta) Ci el este bun in sine, insa este pervertit de pacatosenia noastra, de neputinta noastra de a-l trai cum a vrut Dumnezeu. Prin cununie, el este restaurat in starea in care Dumnezeu l-a creat (ne ramane evindent si noua efortul de a ne pastra la acest nivel, tot asa cum botezul nu ajunge pt mantuire, trebuie si efortul nostru de a-l face sa rodeasca).
Faptul ca amintesc botezul nu este intamplator: Este exact ca si cu botezul: nu omul este rau in sine, imaginea lui Dumnezeu in om este prezenta dar tulburata, murdarita, iar prin botez omul este restraurat la starea 'naturala' care este BUNA.
Apare aici problema notiunii de natura, care pentru ortodocsi este natura asa cum a creat-o Dumnezeu, inainte de cadere, si contine harul Lui, pe cand pentru teologia apuseana natura nu este buna in sine ci i se adauga harul ('de aceea se vorbeste la ei de 'supranatural').
Revenind, la o persoana necrestina decat cu numele sau pur si simplu necrestina, care traieste o relatie de cuplu, plina de dragoste, rspect, jertfa si multe alte calitati, Dumnezeu face si fara sfintele Taine sa transpara calitatea de rai (adica necazuta) a dragostei, asa cum a vrut-o El la inceput. Sunt convinsa de asta. Are legatura poate si cu ce spune sf. Pavel dspre paganii care traiesc dupa 'legea naturii'.
Este mai clar acum ce vroiam sa zic?