[ory]

Se pare ca instinctul si realitatea spune totul; asa ne " distram " noi ! ...daca tot ne aflam pe un topic convingator.
Nu este nevoie de jicniri, dar nici de apostrofari interminabile a ceea ce concepem fiecare si transpunem in opinii.
Eu am incercat sa inteleg dincolo de aparenta afirmatia facuta de Fani, care este destul se semnificativa, bine-nteles, nu pentru cei care, intr-adevar dragostea pacatoasa i-a inaltat, (spre cunoastere si perspectiva ) dar nu recunosc si nici nu-si dau seama de acest lucru, tocmai pentru ca astazi se prezinta ca "persoane izbavite " , simt ca acea perioada le este intangibila ...acum.
Nu conteaza, fiecare ne limitam la cat ne dicteaza mintea, caci faptele le tot savarsim cu duiumul, bune si ne-bune...indiferent de desavarsirea presupusa , realitatea-si exemplifica trasaturile.
Ok !, acum nu inteleg de unde indignarea aceasta perseverenta, precum ca noi crestinii trebuie sa gandim numai intr-o directie, atata timp cat credinta inseamna de la sine un botez, botezul trecerii prin foc si para, a cunoasterii binelui si raului, a intelegerii semenului exact cum este acesta plasmuit, in nici un caz identic. ? ! Credinta este un traseu infinit de cunoastere si intelegerea cunoasterii, cunoastere de sine si cunoasterea de lumea de dincolo de sine.
Este o binecuvantare sa cunosti oameni diferiti, pentru ca, principiile ti se pot slefui si mai bine, numai cunoscand oamenii exact asa cum sunt, nu cum le impui sa fie, poti sa descoperi izvoare nesecate de fapte si simtiri, idei si cugetari, frumuseti si certitudini...tot ceea ce numai formidabila fiinta omeneasca este capabila sa daruiasca.
Se spune ca, cel mai greu lucru este a lucra cu oamenii, poate ca de aceia unii nu inteleg ca, a lucra cu acestia inseamna a incerca sa-i intelegi , a-i accepta, in maiestria relatiei cu ei consta si intelepciunea pe care o ai cu adevarat...sau lipsa acesteia si neputinta caracterului.
Nu trebuie sa ne schimbam aici, nu trebuie sa vorbim neaparat numai despre credinta, despre Doamne, Doamne ca de o marinimie tintuita in expresia neconturata a cuvantului, fiindca , doar cuvantul nu poate sa edifice nimic, daca nu exista acea constiinta a omeniei si dorinta de a o imprieteni intr-un mod minunat cu credinta in Dumnezeu.