[dorinel78]

www.evenimentul.ro

Pustnicia, o dimensiune a duhovnicescului
• dialog cu părintele Adrian Dinu, preot profesor la Facultatea de Teologie "Dumitru Stăniloae" din Iaşi




Foarte des apare întrebarea dacă, în zilele noastre, mai există sau nu călugări creştini pustnici.

Concepţia egipteană despre "pustie" este perfect ilustrată în viaţa Sfîntului Antonie cel Mare, scrisă de Sfîntul Atanasie cel Mare. Pustiul apare ca un sălaş, prin excelenţă al demonilor; în consecinţă, asceza este prezentată îndeosebi ca o luptă împotriva acestora.

- Părinte, cînd au apărut primii călugări pustnici în creştinism?

- Acest fenomen major, al retragerii în pustiu pentru meditaţie religioasă, a avut loc la începutul secolului al IV‑lea şi a lăsat urmări considerabile în istoria spiritualităţii creştine. Pustnicul se afunda în deşert spre a‑şi desăvîrşi renunţarea la bogăţii, la plăcerile pămînteşti şi la slava omenească. El renunţa odată pentru totdeauna la a mai juca un rol pe scena lumii, pentru "a nu mai exista decît în ochii lui Dumnezeu". Plecarea în deşert a însemnat pentru Sfîntul Antonie cel Mare "o fugă de oameni", o fugă de regiunile populate.

- Este adevărat că pustnicii se luptă cu demonii, îi văd pe aceşti demoni cu ochii lumeşti?

- Lupta cu demonul a nevoitorului în pustie evocă irezistibil relatarea ispitirii lui Iisus, bazată tocmai pe concepţia veche şi realistă despre deşert: în pustiu îl duce Duhul pe Iisus "ca să fie ispitit de către Diavol", pentru că pustia este locul unde Diavolul poate fi întîlnit şi unde confruntarea cu el poate avea loc. În această ordine de idei, monahul, mergînd prin deşert să lupte împotriva demonului şi biciuindu‑l, reproduce, continuă lucrarea de răscumpărare a lui Hristos. Desigur, călugării au dat în pustie peste demon şi, războindu‑se cu el, şi‑au putut aduce aminte de ispitirea lui Iisus. Dar nu putem crede că aceştia merg în pustiu tocmai în acest scop, din dorinţa de a găsi acolo demonul, ci pentru a se întîlni acolo cu Dumnezeu.

- Ce reprezintă pustnicia pentru un monah?

- Pentru ascet, pustia este ca o carte deschisă, în care ar putea citi necuprinsa măreţie a lui Dumnezeu. În acelaşi timp, este pentru nevoitor o şcoală a cunoaşterii de sine, fiindcă pornirile şi gîndurile pătimaşe, neputînd fi satisfăcute, ajung pînă la urmă să amuţească şi să se potolească.

- Se spune că, în pustnicie, monahii dobîndesc puterea de a face exorcizări?

- Pustiul sau pustia dă impresia de tărîm al exorcizării, al singurătăţii şi al uitării de sine. Pentru a deveni "duhovnic", monahul are nevoie să trăiască "experienţa pustiei", să experimenteze în viaţa sa această dimensiune a duhovnicescului, fie printr-o pustnicie exterioară, fie printr-una interioară. Fuga de lume, către pustie, nu are doar un sens exterior, fizic, ci şi adînci semnificaţii duhovniceşti, interioare, ascetice.

- Biserica poate recomanda credincioşilor să meargă în "pustie"?

- Retragerea exterioară din lume este recomandată doar celor începători într-ale duhovniciei. Pentru cei încercaţi şi înaintaţi duhovniceşte, care ştiu să se folosească de lucrurile lumii cu discernămînt, lumea este o adevărată arenă, un loc de creştere şi sporire duhovnicească. Sfinţii Părinţi spun că "pustiul poate fi şi de prisos, căci putem intra în Împărăţia Cerurilor şi fără el, prin pocăinţă şi prin toată paza poruncilor lui Dumnezeu". Însă ceea ce recomandă preoţii isihaşti este retragerea interioară, fuga lăuntrică de lume şi de vieţuitoare în "pustiul sufletului", aceasta fiind necesară pentru toţi cei care vor să se desăvîrşească. Cuviosul Nechita Stithatul spune că, pentru a vedea bunătăţile pe care Dumnezeu le‑a creat pentru cei care îl iubesc, "mută‑te în pustiul lepădării de voia ta şi fugi de lume". Şi tot el, întrebîndu‑se "care este această lume?", răspunde că este "pofta ochilor trupeşti, trufia gîndurilor şi amăgirea celor văzute", adică patimile lăuntrice. Iar mai departe, "de nu va fugi omul de lumea păcatului, nu‑i va fi nimic fuga de lumea văzută, iar de se va elibera de păcate şi va dobîndi virtuţile, descoperind cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul său, petrecînd în mijlocul lumii şi al poporului, va fi ca unul ce petrece în pustiu şi nu vede om".

Vlad Chiriac