Eu cred ca e necesar ca cel care a gresit sa-si ceara iertare, dar nu pentru cel care iarta, caci acesta ori pe loc, ori cu timpul iarta si iertand se asterne uitarea peste cele intamplate, ci pentru ca el, cel care a gresit, sa realizeze propria greseala. Se intampla sa gresim fara voie si realizam acest lucru din reactia persoanei, pe care am lezat-o. Cerandu-ne iertare intelegem ca am gresit si asta ne ajuta sa evitam sa facem aceeasi gresala in mod repetat.
Pentru a ierta trebuie sa-ti folosesti inima. Cred ca cei rationali, care nu amesteca si inima in gandirea lor, au aceásta problema de "a ierta fara sa poata uita". De fapt cred ca nu sunt in stare sa prelucreze ietarea si merg pe loc cand au de iertat, caci fara inima nu se poate. Raman la nivelul de redare a situatiei, fara a o depasi pentru a trece la nivelul urmator, care e iertarea, deci prelucrarea si uitarea.
Din cate inteleg eu, e normal, conform liberului arbitru, sa ne suparam pe cineva cand ne-a facut un rau oarecare si sa primim si o satisfactie, conform legii "ochi pentru ochi". Iertarea practic este treapta superioara, in care omul nu mai face apel la liberul sau arbitru, renunta la dreptatea sa si iarta. Si atunci poate interveni si uitarea, dar nu o uitare a faptelor, ci o uitare a acuzelor.