Elena, nu mai rascoli ratiunea acestei intamplari, nu mai cauta raspunsuri si nici nu-ti mai crea intrebari inutile .Ceea ce trebuie este sa renunti, cat nu ai apucat sa te si infrupti de aceasta simtire impreuna cu atingerea si concretizarea ei, si sa regreti. Nu poti ajunge nicaieri in situatia data, decat la lacrimi...obraji uscati de lacrimi. Renunta ca nu este tarziu si-ti vei reveni , relativ repede, daca nu-ti intretii iluziile sau, asazisele sentimentele prea mult timp.
Altfel...ma vei cauta intr-o zi sa-mi spui ca aveam dreptate, iar pentru varsta ta acest intr-o zi, chiar nu poate sa astepte. Vezi-ti de viata ta ca, nu merita ! ! ! Nici macar nu trebuie sa lupti, sa te impotrivesti cu indarjire sentimentelor, ci doar sa le rationezi calitatea si nimicnicia lor, sa le tratezi departajata de ele...sa le lasi sa treaca de la sine din neputinta de-a le manifesta si implini. Sa te bucuri ca nu-ti raspunde, astfel te-ai trezi intr-un razboi mult prea complex, intr-unul neasumat , dar plin de intelesuri perfide.
Daca nu, mai este varianta sa gusti un strop de aceasta sublima "amagire ", apoi sa plangi...aproape o viata, fiindca oamenii, mai ales calugarii sunt cele mai dificile persoane, tocmai datorita frustrarilor ascunse si al confuziei perpetue venita din cadrul firesc al lumilor contradictorii sub care sunt acestia supusi sistematic .
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti "
|