Citat:
În prealabil postat de elenadana
Nu are cum sa duca la o iubire obisnuita,pt ca nu prea e interesat de mine....si-apoi nici eu nu as lasa lucrurile sa scape de sub control.
M-a atins o data pe obraz,asa cum ciupesti un copil mic......era un gest curat,simplu...
Dar daca dragostea mea ar fi lipsita de dorinta sexuala ar mai fi un pacat?
In general in relatiile mele nu am pus prea mare pret pe erotic,am cautat alt fel de comunicare,la nivel mental,sufletesc.Poate de-aia sunt atrasa de acest calugar.Dar recunosc,as vrea sa ma placa si fizic.
Poate ar fi bine sa consult un psiholog,dar nu cred ca ar putea sa ma ajute.Ma ajuta in schimb sa vorbesc cu dumneavoastra.
Tatal meu a murit cand eram mica...nu am vazut barbat la mine in casa.....oare asta sa-si puna amprenta?!Nu cred...
Nu vreau sa fug de dragostea asta!mai lasati-ma un pic!
|
Pai, Elena, nu stiu daca e pacat sau nu, dar este periculos pentru tine si pentru el sa te complaci intr-o asemenea sitiatie.
Daca zici ca in general cu barbatii nu pui mare pret pe aspectul fizic, insemana ca poti sa te indragostesti si fara aspectul asta, sau cu aspectul asta prezent mai putin, mai ascuns, si tot indragostire se cheama ca este. Si tot fara speranta, sau cu o posibila realizare catastrofica (sa-l scoti pe om din linistea si calea lui, sa te macine regretele pe tine..)
Mie mi se pare o indragostire de tip 'hero worshipind', cum se zice in engleza. Multe femei inimoase, idealiste traiesc asa ceva, si risca sa-si distruga viata dedicandusi-o de la distanta unul barbat angajat, si nefiind in stare sa vada barbatul concret cu care ar fi putut fi fericite.
Pot spune ca am trait si eu pasiuni din astea fara iesire, insa din fericire nu pentru un calugar. Insa mi-am creat in capul meu o imagine a unui barbat si l-am admirat de la distanta sau din apropiere dar fara speranta.. Ceea ce m-a facut sa sufar si sa pierd un timp pretios. Tu il vezi acm asa cum il vezi, pentru ca il idealizezi, precis!
Sa stii ca iubirea adevarata este iubirea unui barbat concret, cu calitati, dar si cu defecte, a unui om in carne si oase, cu trup si suflet! Nu este admiratie in fata unui erou sau a unui sfant, chiar.
Nu cred ca este pacat sa te indragostesti, ci ceea ce faci pe urma. Sa zicem ca in cazul asta, este o mare ispita.
Eu cred si stiu, din exemple traite de cei dragi si apropiati mie, ca lipsa tatalui (sau a unul substitut, in fine, a unor barbati care ar fi putut suuplini acest rol) sau un tata indiferent, violent etc poate crea deformari ale personalitatii sau probleme si suferinte sufletesti. Care insa pot fi rezolvate, daca le constientizezi si apoi incerci sa le schimbi. Nu trebuie din cauza asta sa te consideri 'anormala', sunt multi care au probleme din astea si multi reusesc sa le rezolve, draga Elena. Mai ales daca isi pun nadejdea in Dumnezeu.
Mie iubirea asta a ta mi se pare ca seamana si cu o iubire de tip paternal, a unui substitut de tata..
Sper ca sora ta se simte bine si tratamentul are efect. Sanatate si curaj!