[Traditie1]

Mihai, nu cred ca trebuie mortificata mintea ci ca trebuie sa fim permanent întorsi cu ea catre Dumnezeu. Parintii vorbesc de tacerea gândurilor ca forma de rugaciune. Sf. Pavel spune ca noi nu stim cum sa ne rugam dar Duhul Sfânt se roaga în noi cu suspine negraite. Prin asta înteleg ca adevarata rugaciune individuala nu consta în cuvinte decât uneori, când suferinta sau alte trairi puternice fac ca anumite invocari verbale sa se înalte spontan catre Dumnezeu, dar în cea mai mare parte a timpului trebuie sa fie doar o stare a mintii înaintea lui Dumnezeu. Scopul nu e omorârea gândurilor, cum cred ca e la ascetii budisti ci pur-si-simplu ramânerea în duh în Dumnezeu. În cea mai mare parte a timpului gândurile circula prin minte dar tu nu te însotesti cu ele, nici nu te împotrivesti lor, asa cum probabil facacei budisti.

Nu este o stare care se poate practica dintr-o data dupa ce ai citit undeva, chiar daca exista descrieri facute de sfinti, dar experienta te învata în timp care actiuni launtrice te scot din acea stare în care simti o usoara lucrare a harului si un fel de "spatiu" launtric. Sfântul Siluan spune ca gândurile acopera mintea asa cum norii acopera soarele. Ucenicul lui, arhimandritul Sofronie spune ca lupta cu gândurile nu se duce prin împotrivirea la ele ci prin ramânerea într-o stare care e cea naturala a mintii.