Eu, in totala mea ignoranta, pentru a sti ce sa spun la spovedanie am alergat tot la Dumnezeu. Si I-am zis cat e El de absurd si ce batuti in cap trebuie sa fi fost cei care au scris Indreptarele de spovedanie. Insa in acelasi timp i-am promis ascultare de duhovnic si incredere totala in el. Si asa, incet, incet, cu multa rabdare din partea duhovnicului, cu multa rugaciune am constientizat multe pacate, am scos altele care apareau in indreptarul meu dar care in momentul in care mi-au fost explicate mi-am dat seama ca nu are sens sa le trec, si tot asa...
Insa eu cred ca cel mai important la spovedanie e sa fii tu insuti, sa iti exprimi gandurile si parerile asa cum sunt...bune, rele, adevarate, false...si sa il lasi pe Dumnezeu sa lucreze in inima ta prin Duhovnic. Sa devii iarasi lut pe care Dumnezeu sa il modeleze dupa vointa Lui, asa, ca pe Adam. Nu stiu daca rostul spovedaniei este sa ne luam viata la puricat si sa ne pierdem in detalii sau acela de a nu ne mai ascunde ca Adam ci de a ne infatisa asa, goi si vinovati inaintea Lui, cerand iertarea si milostivirea Lui...
|