O femeie NU trebuie sa asculte sotul ei. Nu trebuie nici sa-i fie supusa in sensul gresit inteles azi.
Am gasit intamplator intr-un material, nu mai stiu unde, ca rasfoiesc multe cautand raspunsuri la problemele mele, ca supunerea aceasta a femeii nu trebuie inteleasa ca o sclavie - barbatul porunceste si femeia trebuie sa execute. Supunerea nu inseamna nici taierea unor drepturi.
Supunerea trebuie considerata ca respect reciproc. Barbatul se supune sotiei (deci nu altei femei) si invers.
In familie trebuie sa existe colaborare si egalitate.
Si functioneaza asa: problemele si dorintele se discuta in comun si se alege solutia optima, indiferent de la cine vine ea.
Apoi fiecare din soti are rolul lui, dar multe lucruri se fac impreuna (eu nu sufar, desi se pare ca asa este modern astazi, ca sotii sa mearga separat la petreceri sau chiar in concedii, afara numai de cazul de necesitate clara (intalniri de serviciu si probleme grave in familia unui sau a altuia).
Mai exista si respectul reciproc: nu fac ceea ce nu-i place sotului, sau sotiei, sau ii face rau.
Si mai exista si compromisul, pe care il fac tot amandoi, din respect unul pentru celalalt si pentru casnicia lor: mai renunt eu la ceva daca nu se poate, sau nu-s bani, mai renunta si el.
Exista o conditie sine qua non insa, ca sa functioneze casnicia in acest fel: sotii trebuie sa fie de la inceput potriviti ca fire, temperament etc., sa aibe niste lucruri in comun si sa nu aibe vicii grave alcool, tutun, etc.
Referitor la casniciile de sfinti - ma intereseaza si mai citesc. Ceea ce m-a surpins acolo este prapastia care exista totusi la ei (unul spre sfintenie si unul spre familie). Mi se pare ca la Sf. Adrian si Natalia am vazut asta. Au fost totusi diferiti si nu a primat casnicia. Intre familie (si copil) si nu mai stiu ce act de credinta pedepsit pe atunci cu moartea, a ales pe acesta din urma.
Asta eu nu pot sa inteleg. Aici ajung la limita intelegerii mele.
Si ma intreb atunci: cat valoreaza totusi Taina Cununiei?
|