[clepsydra]

Va transmit si o poezie, care nu are pretentia de a se ridica la un nivel artistic deosebit deoarece imi lipseste cu desavarsire aceasta subtilitate, dar care sper sa va mobilizeze sa ganditi la toate informatiile care vin, sa nu le neglijati, sa le sortati si sa le integrati ponderat in propriul vostru creier, pentru a putea actiona asa cum va dicteaza cele doua suflete cu care am fost dotati, cel feminin, numit organic sau celular (Eve mtDNA) si cel masculin, numit divin (Adam mtDNA), pe baza educatiei pe care am primit-o fiecare.
Managementul intelepciunii
Cine sunt eu pe-acest pamant si ce ar trebui sa fac?
Sa stau cuminte intr-un cuib si sa ma misc ca intr-un tarc?
Sau sa privesc, contemplativ, creatia din jurul meu?
Sau s-o distrug, caci n-o-nteleg, asemeni maleficului zeu?
Sau sa astept ca Cel de sus sa faca tot, iar eu sa tac?
Sau sa astept ca cel de jos sa ma transforme-n simplu drac?
Eu cred ca pot pe drum sa merg, pe drumul luminat de El,
Si sa intru-n al Lui card, caci astazi sunt un simplu miel.
El nu ma duce la taiere, desi El poate orice face,
El ma indruma, prin lumina, ca sa vorbesc atunci cand tace.
Dar mai intai, ca sa vorbesc, mai la-nceput trebuie s-ascult,
Caci sunt copil fata de El, desi toti, azi, ma vad adult.
Daca privesc in urma mea, pot sa-nteleg aceasta lume,
In care omul, cu si fara stiinta, a creat rele, dar si bune.
Traditia, privita azi prin prisma mecanicii cuantice,
E-o simpla trasabilitate, pornita din lumile antice.
Privind traseul ei, in care omul si-a facut efigii,
Poti sa distingi, cu usurinta, traseul marilor religii:
Sunt sapte candele divine, ce s-au aprins dintr-o lumina,
Si-mprastie acuma stiinta, ca ploaia-ntr-o mandra gradina.
Ele sunt ganduri ce se-ncheaga in jurul sfantului nucleu
Si vor forma, in cer, o sfera ce se transforma intr-un zeu;
Un zeu firesc, nascut din Tata, un zeu asemenea ca El,
Ce-atrage razele din suflet spre sufletul Fiului Miel.
Acum oamenii-au evoluat, prin stiinta marilor traditii,
Si ar trebui sa vada-n fata, nu doar ce vor, ci ca profetii,
Care-I vorbeau prin revelatii, prin suflet, simplu cugetau,
Faceau ce le trecea prin minte, dar, tot prin El, simplu vedeau
Ca omul bine-a fost creat pentru-a transmite prin viu grai
Ceea ce azi gandim cu mintea si ca atuncea nu gandeai
C-o sa ajungi ca El, un zeu, ca sa cotrobai prin rarunchii
Din organismul tau si-n gene sa-ti vezi matusile si unchii !
Ce relativa este lumea; ... privita-n relativitate
Ea e oglinda Celui care a scris-o-n fizic ca pe-o carte
Si ne-a lasat sa o-ntelegem, analizand-o in genetic,
Ca mai apoi s-o reculegem si s-o-ncropim la fel, sintetic.
Dar gena nu e totu-n lume; ea este-o gena relativa
La gandul Celui ce ne vede si trage, ca locomotiva,
Vagoanele ce merg pe sine, traseele de El trasate,
Chiar daca noua ni se pare ca scriem, singuri, alta carte.
Acum, noi nu vedem taria ce El prin suflet ne-a transmis,
Caci ne-a lasat sa umblam liberi in campul ce El l-a emis.
Umblam pe jos, ca animalul, dar si prin cer, ca simpla coarda,
Si ne grupam in simple cete sau aderam la vasta hoarda.
Taria Lui e-un camp de unde cu care-a-nchis, in cavitate,
Un spatiu pentru-a face-o lume in care toti s-aiba de toate;
O lume ce evolueaza, sigur, prin legi si proceduri banale,
Pe care nimeni nu le schimba, căci toate’s astazi naturale.
In spatiul Lui, a creat omul, dandu-i ceea ce-avea si El,
Dar l-a lasat, prin evolutii, sa se transforme-n zeu misel,
In zeu parsiv, in idolatric, contemplativ, fara de vlaga,
In care undele-n reflexii sa poat’ conduce lumea-ntreaga.
Ce-i important, e ca taria, pe care El o stapaneste,
Nu se formeaza prin prostie, prin libertate si nu creste
Daca nu ai un scop in viata, un scop armonic cu al Lui,
Pe care L-a transmis prin campuri, dar si genetic, printr-un cui.
In cuiul Lui, ca si Pepelea, El poate sa puna o cruce,
Dar l-a lasat pe om s-atarne ceea ce el ar putea duce.
Reactia prin camp te-aduce, atunci cand crezi ca poti mai mult,
Sa-ntinzi coarda, care se rupe cand crezi ca ai ajuns adult.
De esti copil, care accepta si vede-n Tatal inteleptul,
Cand crezi in El ca totul poate, atunci ti se infoaie pieptul
Si poti urma pe calea Lui, ca sa creezi la fel ca El;
Fara sa porti razboaie-n fizic; punand imaginea-n duel.
In virtual e-o alta lume, o lume care nu te doare,
Prin care poti crea, desigur asemeni vantului, o boare;
E o imagine-n oglinda, care suporta transformari,
Fara sa lase urme-n fizic si fara ca sa ai mustrari.
În virtual creezei imagini, prin care iti faci strategii,
Dar strategia cea mai dreapta ne-a spus-o El, prin profetii.
De-o neglijezi si nu iei seama la cel ce raul il gandeste,
Te poti trezi-ntr-o dimineata ca lumea ta nu mai vorbeste.
Atunci o sa regreti amarnic si-o sa te rogi sa cada cerul,
O sa te rogi sa te-ncalzeasca, sa vina El s-alunge gerul
Cu care raul te-nconjoara si te cuprinde ca-ntr-o plasa,
Din care, chiar daca-ti dai seama, nimeni nu mai poate sa iasa.
În sufletul uman, pe langa divinul din nucleul lui,
A aparut o radacina ce vrea sa se agate-n cui.
Deoarece cuiul n-o tine si o alunga-ncet din rai,
Omul cel rau, gandind in sine, extrage cuiul ca pe-un pai;
Si astfel raul prinde viata, doar pe suport de om organic,
Sperand sa treaca peste ape, ca in ocean mandrul Titanic.
E-un rau creat de om in minte, in mintea lui neuronala,
Crezand ca-i singur intr-o lume in care nu da socoteala.
De-o iau de la-nceput, ca Tata, lipsind-o p’Eva de Adami,
Va trebui s-astept ca fata, din nou, sa reevolueze-n ani;
Va trebui ca animalul, ce-n mine singur l-am crescut,
Sa creasca bine si s-atinga un apogeu ce n-am crezut.
Acum, eu o privesc pe Eva ca pe un corp ce-i plin de gratii,
Ca pe un animal de casa ce-mi da, organic, dulci senzatii.
De-aceea Eva, cea rodata acum de-organicul adamic,
Evolueaza si-o sa treaca, curand, in spatiul rau, satanic.
E-o evolutie normala, ce ne-o da legea prin distractii;
E-o lege care nu se schimba, e legea marilor atractii;
E-o lege simpla, naturala, ce-ti da senzatii de putere;
E-o lege care, prin chimie, transforma forta in durere.
Pe langa legile naturii, ce-n om formeaza energie,
Mai e ceva ce omul simte, ceva ce nu mai e chimie.
E-un camp de unde, scris armonic, in sufletul ce ni L-a dat,
E-un camp ce duce, prin Geneza, la tot ceea ce-a fost creat.
De-aceea, daca ma opun si vreau sa merg oriunde-mi place,
Preiau conducerea organic, dar, sigur, El nu va mai tace.
Daca te uiti la centriolii, ce stau in centrul celular,
Atunci tu vezi ca El conduce, in tine, orice madular.
Doar atunci poti sa gandesti cum, tot, El poate ca sa duca,
Punandu-ti sufletul in piept, prin care chiar El te educa.
El nu te vrea pe tine mort, ca sufletul sa ti-l extraga,
El te vrea viu, un viu capabil ca sa conduca lumea-ntreaga.
De-am sa continui ce-a-nceput, mergand pe-un drum de El pavat,
Am s-o privesc atunci pe Eva, ca om, ca pe orice barbat;
Si de-o privesc ca El, cu stima, si-o sa ma uit la ea mai mult,
Voi vedea sufletul, pe care L-a pus ca-ntr-un lacas de cult.
A pus in ea, la fel ca-n el; ceva ce-n coasta omul are;
Un suflet ce-L produce El, dar e lasat ca fiecare,
In perioada de-osteneala, ce-aduce bun si suferinta,
Sa-l umple prin simtiri, prin stiinta si prin dreapta Lui credinta.
Daca privesc la munca Lui si ii ascult cu teama glasul,
Atunci voi gandi ca Traian, salvand ca un titan si vasul
Si pe toti care merg cu el, acum spre-o lume mai prospera,
In care maine-un gand armonic va transforma corzile-n sfera.
Daca doresti sa poti conduce o lume ce vrei s-o educi,
E bine, ca prin educatii, tu singur sa poti sa te conduci;
E bine, la inceput, s-asculti umil ce spune Tata,
Sa privesti lumea-n jur, sa vezi si sufletul ce ti-l da fata;
E-un suflet simplu, celular, transmis prin mtDNA de Eva,
De care trebuie s-asculti, pentru-a vedea, organic, seva.
Dar seva-n trup e limitata si ea nu poate sa viseze,
Decat la lumea transformata, ce las’ un diavol sa creeze.
Un diavol nu e altceva, decat celula ce conduce
Un trup intreg spre altceva, ce trupul nu mai poate duce.
Raul prin diavol se propaga si in celula te impunge
Ca sa te dezorienteze, caci, trupul tau, lui ii ajunge.
Daca tu intelegi Geneza si Domnu-n coasta ce ti-a pus,
Atunci vei crede ca, prin CIP-uri, omul organic e condus.
Atunci vei sti ce-nseamna umbra, care incet in corp se-ntinde
Si care-ti taie scurt lumina, si lumea ta nu se extinde.
Omul de stiinta-i un profet, ce poate, prin statistici clare,
Sa faca, simplu, un portret amplu al evolutiei stelare.
De-aceea stiinta, controlata, se rupe-n doua, se desparte,
In cel ce raul il produce si-n cel vrednic sa deschid-o carte.
A saptea candela divina e stiinta pura pentru bine,
Prin care omul bun creaza si pentru el si pentru tine.
A opta candela-i umana, nu are-n ea nimic divin,
E-o candela ce arde-n umbra si ne aduce doar venin.
Zamolxe, zeul dacic, a stabilit ce-i bun si-a hotarat prin lege
Ca ea, Tomiris, zana, stapana de pe Terra, e cea care culege;
Ea sufletu-si imparte intre a noastră umbra, ce-i atazi trecatoare,
Si Fiul Lui, ce-l naste-n chinuri, spre viata vesnic viitoare.
Managementu’-ntelepciunii, o arta grefata pe stiinta,
Da armonie ratiunii prin simturi si dreapta credinta;
Incepe, ca orice-nceput, cu teama că tu n-o să poti
Sa faci maine ce-ai conceput, ca sa fie bine la toti;
Incepe cu teama de Tata, ca sa nu rada ca nu stiu,
Si-atunci, de-i greu, ma-ntorc cu fata spre Cel care e vesnic viu,
Si vad ca El ma dojeneste daca gresesc, dar ma iubeste,
Si-atunci imi spune cum sa fac, ca El, si paine, dar si peste.