View Single Post
  #177  
Vechi 23.07.2009, 12:33:13
Anca-Miha
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

29. Iar îngrămădindu-se mulțimile, El a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn dar semn nu i se va da decât semnul proorocului Iona.
30. Căci precum a fost Iona un semn pentru Niniviteni așa va fi și Fiul Omului semn pentru acest neam.
31. Regina de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbații neamului acestuia și-i va osândi, pentru că a venit de la marginile pământului, ca să asculte înțelepciunea lui Solomon; și, iată, mai mult decât Solomon este aici.
32. Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta și-l vor osândi, pentru că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și, iată, mai mult decât Iona este aici.
33. Nimeni, aprinzând făclie, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeșnic, ca aceia care intră să vadă lumina.
34. Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci și trupul tău e întunecat.
35. Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.
36. Așadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei.
37. Și pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; și, intrând, a șezut la masă.
38. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă.
39. Și Domnul a zis către el: Acum, voi fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie.
40. Nebunilor! Oare, cel ce a făcut partea din afară n-a făcut și partea dinăuntru?
41. Dați mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru și, iată, toate vă vor fi curate.
42. Dar vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceți și pe acelea să nu le lăsați.
43. Vai vouă, fariseilor! Că iubiți scaunele din față în sinagogi și în închinăciunile din piețe.
44. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că sunteți ca mormintele ce nu se văd, și oamenii, care umblă peste ele, nu le știu.
45. Și răspunzând, unul dintre învățătorii de Lege I-a zis: Învățătorule, acestea zicând, ne mustri și pe noi!
46. Iar El a zis: Vai și vouă, învățătorilor de Lege! Că împovărați pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeți sarcinile nici cel puțin cu un deget.
47. Vai vouă! Că zidiți mormintele proorocilor pe care părinții voștri i-au ucis.
48. Așadar, mărturisiți și încuviințați faptele părinților voștri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiți mormintele.
49. De aceea și înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: "Voi trimite la ei prooroci și apostoli și dintre ei vor ucide și vor prigoni";
50. Ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor, care s-a vărsat de la facerea lumii,
51. De la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar și templu. Adevărat vă spun: Se va cere de la neamul acesta.
52. Vai vouă, învățătorilor de Lege! Că ați luat cheia cunoștinței; voi înșivă n-ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-ați împiedecat.
53. Iar ieșind El de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L urască groaznic și să-L silească să vorbească despre multe,
54. Pândindu-L și căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină.
(Luca 11)
Reply With Quote