Citat:
În prealabil postat de cristina2012
Oglinda lui Herodot, parintele istoriei:
Oglinda lui Herodot este un sistem prin care este privita lumea. Normalitatea este in centrul lumii, in cazul lui Grecia, iar pe masura ce te departezi creste nivelul de alteritate, umanitatea se diminueaza, ajungandu-se la monstruozitati (culinare, anatomice).
In antichitate se credea ca in zonele neexplorate inca exista spre exemplu chinocefalli, oameni cu cap de caine. In evul mediu, un calugar misionar ce trebuia sa plece intr-un tinut indepartat, intreaba ce sa faca daca intalneste chinocefali, sa le marturiseasca si lor?
Din sec XVIII exista desene absolut caraghioase ale oamenilor care ar trai pe insulele inca neexplorate. Imi amintesc un om cu un singur picior, cu o talpa uriasa sub care se adapostea de soare... Pe atunci chiar se credea ca ar exista asa ceva pe pamant, la fel cum se crede acum ca exista extraterestrii in spatiu.
In momentul in care tot pamantul a fost cunoscut, ciudateniile umanoide s-au mutat in spatiul extraterestru sau intraterestru si continua sa ne excite imaginatia...
Pana in momentul de fata extraterestrii sunt doar imaginatie... Ar fi mult mai bine sa ne preocupam de semenii nostri, decat de acesti semeni imaginari, care ne absorb atentia si energiile.
|
Cu dedicatie pentru Cristina:
În lucrarea Arhimandritului Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, vol.1, în discuțiile purtate cu un nevoitor român al Muntelui Athos, ieroschimonahul Calinic Teodorescu relatează despre existența dragonilor, a șerpilor uriași cu aripi, ce viețuiesc in vârful Sfântului Munte:
- Sunt animale sălbatice în Athos?
- Sunt lupi, porci mistrți, căprioare, șerpi veninoși și mai ales șerpi uriași cu aripi, numiți dragoni, care sunt foarte fioroși. Pe aceia nu-i poate vedea aproape nimeni, decât foarte rar. Să vedeți ce mi s-a întâmplat odată. M-am suit pe munte cu un alt părinte cu mularul (catârul) după lemne de foc. Pe când ne legam desaga cu lemne pe mular, deodată auzim un zgomot ca de avion și un fluierat înfricoșător; iar pe deasupra copacilor am văzut zburând un dragon uriaș dinspre vârful Athosului spre mare. Zbura ca sageata. Ne-am infricoșat amândoi. Ce să fie? Avion? Șarpe cu aripi? Sau nălucire?
Pe când coboram cu lemnele, iată că intâlnim pe părintele Natanail, duhovnicul Schitului Prodromul, care tocmai urca la coliba sa de la munte. I-am spus întamplarea. “Nu vă speriați, părinților, – ne-a imbărbătat el. Nu știți că pe vârful Athosului sunt dragoni rămași de pe timpul când a fost Maica Domnului in Sfântul Munte? Ei trăiesc, acolo sus, între stânci și pe secetă mare coboară câte unul jos la mare să bea apă, dar nu au voie să vatăme pe nimeni. Atunci când Sfânta Icoană Portaisia (Portarița) de la Iviru va pleca înapoi pe mare, după cum a și venit, avem predanie că atunci va fi sfarșitul monahismului în Athos. Atunci toți călugării din Sfântul Munte să-si arunce rasele pe mare, iar ei să îngenuncheze pe rase cu mâinile în sus la rugăciune și să plece pe valuri unde îi va îndemna Dumnezeu, fără a se uita înapoi. Atunci dragonii aceștia vor fi sloboziți de pe vârful Athosului și vor ucide pe toți călugării care vor zăbovi încă să plece din Sfântul Munte. După predanie, acesta este sfarșitul monahismului și începutul vremii de apoi”. “Și este departe oare vremea aceea?”l-am intrebat noi pe părintele Natanail. “Cred ca este destul de aproape!”ne-a răspuns bătrânul.