[silverstar]

"Ce rost are ..." de Mircea Cărtărescu
(un articol de excepţie)

Mă întrebam într-un articol de acum câţiva ani ce rost mai are să predai limba şi literatura română în şcoli. Cum pomul se cunoaşte după roade, spuneam, e limpede că toate vrăjelile noastre cu "Mioriţa" şi Eminescu, şi Sadoveanu, propoziţiile subiective, predicative sau incidentale sunt timp pierdut de pomană. Mai bine-am lăsa-o baltă cu materia asta, şi cu şcoala în general. Mai bine s-ar face adolescenţii ucenici, ca pe vremuri, decât să mai piardă vremea prin şcoli. La ce-a folosit educaţia naţiei ăsteia, când vedem că jumătate de milion de oameni care-au citit "Luceafărul" şi, unii, chiar "Joc secund" au putut pierde ore-n şir uitându-se la naşterea în direct a Monicăi Columbeanu, de parcă ea urma să-l nască pe însuşi Mântuitorul, Doamne iartă-mă, şi prin asta spărgând toate recordurile de audienţă? La ce foloseşte audienţa, dacă ea se face pe socoteala unor inşi ca Becali sau ca Columbenii (cacofonia e aici nu doar intenţionată, ci de-a dreptul inevitabilă)? Nu la tâmpirea unui popor întreg? Nu la impunerea unor modele de oameni care ne ţin la marginea lumii civilizate?
La ce folosesc orele de limba si literatura română când tinerii nu mai citesc nimic? Când ideea de cultură, de ştiinţă, de arte a ajuns marginală si demodată, când toţi ştiu numele celei mai jalnice "vedete" care-şi fâţâie fundul la emisiunile de divertisment, dar n-a auzit nimeni de cel mai mare matematician, fizician, filozof sau poet român de azi? Nu vi se pare o lume pe dos? O inversare a tot ce invăţăm în şcoală? O schizofrenie ce opune educaţia si realitatea? De ce mai invăţăm? De ce mai ducem mai departe, ca pe o limbă rituală moartă, numele lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Rebreanu? Ca să ajungem sa ne uităm masiv, un popor întreg, în fundul Monicăi Columbeanu, care naşte în direct? I-am chinuit eu însumi pe elevi, timp de zece ani (ca să nu mai vorbesc de lucrul cu studenţii, încă şaptesprezece) cu pronumele relative, cu acordurile, cu virgulele, cu regulile ortografice. Acum mă-ntreb de ce. Lumea vorbeşte tot cum a învăţat ea, ala-n dala. Şi ce să te mai miri, când primul-ministru insuşi, într-un bilet adresat preşedintelui, îi scrie de parc-ar fi repetentul clasei, într-o limbă românească imposibilă: "Dacă ai ocazia să vorbeşti la Parchet despre subiect?". Ce-nseamna fraza asta? Nimic, e un nonsens. Nu se poate scoate nimic, nici pro-Băsescu, nici pro-Tăriceanu de-aici. E doar o exprimare cu picioarele a celui care, dincolo de păcatul că e omul lui Patriciu până-n vârful unghiilor, ne mai şi chinuie urechile, de ani de zile, cu exprimări de tipul: "Omul care l-am văzut"... Discursul său din noaptea de Anul Nou a fost o bălmăjeală de cuvinte fără niciun fel de conţinut real. Crezusem că Năstase e marele maestru în arta de a nu spune nimic în cât mai multe cuvinte. Uite că Tăriceanu pare să-l întreacă. Veţi spune: treaba unui prim-ministru nu e să respecte ortografia, ci să-şi vadă de ministerele lui. Uite, Vanghelie, cât e el de simpluţ, face treabă la primărie. Uite, cei 300 din topul "Capitalului" nu s-au omorât nici ei cu şcoala, şi ce bine-au ajuns, pe când belferimea si doctorimea, cu toate diplomele lor, dau din colţ în colţ. Eu cred însă că un analfabet (la propriu, sau doar politic, cultural, ştiinţific etc.) nu poate face nicăieri treabă. Ca un popor de "simpluţi" şmecheri, care stiu să-nvârtă o suveică a băncilor şi să cumpere echipe de fotbal, fără habar de ce-nseamnă o comunitate, binele public, valorile reale, nu face decât să-şi fure căciula la nesfârşit. Să-nchidem naibii porţile scolii si să deschidem în loc şcoala şmecheriei, a ticăloşiei şi-a tembelismului naţional. Ar fi mai adecvată realităţii.