Citat:
În prealabil postat de pacifistul
ce parere aveti de toate acestea? in facultatile de medicina la lectiile de anatomie se fac disectii pe cadavrele boschetatrilor, oamenilor fara familie etc.
credeti ca e ortodox, crestinesc acest lucru?
|
Pai solutie exista dar depinde de noi, nu? Am putea ca noi, crestinii, sa punem bani ca sa ii ingropam crestineste pe acesti oameni, sa le facem noi parastasele ca pentru rudele noastre, sa ii punem la pomelnice, etc, astfel aratandu-ne iubirea fata de semeni, iar studentilor la medicina sa le cumparam modele de cauciuc pe care sa invete.
Si mai bine ar fi sa ne interesam de acesti oameni cat inca sint in viata, sa le oferim ajutorul, mancare sau haine, macar o vorba buna sa le spunem, ca ei sa simta prin ceea ce facem ca Dumnezeu are grija de ei, iar noi sa implinim poruncile Domnului.
Am gasit pe un blog al unui domn care pare a fi psihiatru, o poveste care m-a impresionat profund:
http://dulce-mahala.tapirul.net/2008/05/15/titi/
Oare cati dintre noi ne-am pus macar vreo singura data intrebarea cat de ingrozitor de singur, cat de parasit si cat de ne-iubit se poate simti un om ca Titi din aceasta poveste. Cum ne-am simti si ce ne-am dori daca am fi in locul lor? Abea cand vom raspunde la aceste intrebari ne vom putea da seama de masura pacatoseniei noastre manifestata prin nepasare, dezinteres, lipsa de iubire, etc. Dumnezeu ne scoate in cale, tacut, in fiecare zi acesi oameni, iar noi nu-i vedem, nu-i observam, nu ne pasa, nu ne intereseaza, nu ii ajutam, trecem pe langa ei la fel de tacut ca si cand nu ar fi existat. Uneori, mai rau, ii judecam si ne osandim singuri prin judecatile pe care noi le-am facut. Alteori mergem duminica la biserica cu ceva mancare si in drum spre casa ne mandrim in sinea noastra ca mama ce grozavi de credinciosi santem, in timp ce poate trecem chiar in momentul ala, fara macar sa observam, pe linga unul din acesti oameni pe care Dumnezeu ni i-a scos tacut in cale.