Am vrut sa imi las barba.
Putinele fire, foarte timide, care imi aparusera din loc in loc erau mai mult comice decat serioase. Cu toate acestea, nu m'a interesat parerea nimanui, si erau destule pareri in jur, si am decis sa o las. Vroiam sa vad ce mi'a dat Dumnezeu. Poate curiozitate, poate bucuria de a avea barba, poate mandrie. Nu stiu. La un moment ii zic parintelui:
"Parinte, eu mi'as lasa barba, dar nu am ce. Plus ca la nunta nu pot ramane asa, cu trei fire, caci mi'e rusine. Nu e deloc frumoasa."
La care el, zambind bland, imi spune: "Era frumos Pavel?"
Intelegand unde vrea sa ajunga, am zambit si eu. "Nu, nu era."
"Dar Efrem Sirul cum era?"
"Da, stiu, era negru si cu barba rara."
"Atunci, dea Domnul sa ai "macar" frumusetea lor, neimpiedicata de barba ori chip."
Mandria din mine a invins insa. M'am barbierit, aspectul fizic iesind castigator in lupta cu duhul.
O lupta pierduta. O astept insa pe urmatoarea.
__________________
"Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." (Ioan 13,35)
"Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii." (Matei 12,36)
|