Româncele sunt cochete,o știe toată lumea.Le vezi peste tot îmbrăcate frumos,chiar cu gust.Nu-i nimic rău în asta dacă sunt și curate.
Mergând prin mănăstiri am întâlnit atâtea persoane nespălate care ignoră cele mai elementare reguli de igienă(umblând săptămâni la rând pe drumuri) încât mă gândesc că cineva venit dinafară stând lângă astfel de persoane ar putea să tragă concluzia că toți creștinii sunt nespălați.
Îmbrăcăminete pe care o prefer este comodă,lejeră pe corp,vara din fire naturale,iarna ușoară dar călduroasă.Îmi plac toate culorile dar în mod deosebit toate nuanțele de maro până la bej.În fiecare an am renunțat la căte ceva.(podoabe,bijuteriii,ojă,păr vopsit,tocuri foarte înalte).Am în schimb o colecție impresionantă de batice și eșarfe.
Intervenții chirurgicale pentru înfrumusețare??? -numai în situații disperate(accident,arsuri)
Legat de greutatea corporală? un creștin care ține toate posturile nu va avea probleme cu kg.
Gimnastică de întreținere ?a spus tare bine Mirela-mătănii cât mai multe.
Last edited by dorinastoica14; 27.07.2009 at 14:49:35.
|