În tradiția Bisericii avem două feluri de metanii: așa‑numitele metanii mari și metaniile mici, care se mai numesc și închinăciuni.
Pentru o metanie mare credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci și, ros*tind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie atingând cu ge*nunchii, palmele și fruntea pământul. Apoi se ridică și se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.
Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci și, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăși cu semnul Sfintei Cruci.
Nu stiu cat de amanuntit ai fi dorit raspunsul, dar ii las pe urmatorii sa ma completeze.
|