[Traditie1]

Filantropia sau orice lucru considerat bun nu e bun în sine ci numai când e dupa voia lui Dumnezeu. Asta pentru ca nu exista fericire obiectiva pentru oameni alta decât cea care decurge din unirea cu Hristos.


Masonii merg în fundul iadului, ca toti tagaduitorii lui Hristos, pentru ca ei singuri se separa de El. Aici nu e vorba de pagâni care urmeaza în mod natural legea morala (asta se aplica doar la cei ce n-au auzit de Hristos) fiindca masonii provin din mediul crestin (chiar daca unii sunt evrei).

Hristos nu e doar un personaj ci este Adevarul. Orice om este capabil sa recunoasca adevarul si orice om care aude de Hristos si Îl respinge, dincolo de pedeapsa, sufera un proces ontologic de întunecare spirituala, fiindca structura tainica a persoanei umane este afectata de modul cum omul se raporteaza la ceea ce constiinta îi arata ca bun sau rau.

Ideologia masonilor, chiar daca nu e îndreptata deliberat împotriva Bisericii, are un profund caracter pierzator, fiind una din acele învataturi ale proorocului mincinos din Apocalipsa, ale antihristului, care se pune pe sine în locul lui Dumnezeu, adica propune o ideologie paruta buna dar mincinoasa, prin care oamenii îsi pierd sufletele.

Din cuvintele lor, din ritualurile si simbolistica lor putem vedea întunericul înfricosator în care traiesc acesti oameni, întuneric care se va prelungi în vesnicie.