Din viata lui Glicherie de care cei de la BOSV zic ca e Sfant:
http://traditiaortodoxa.wordpress.co...arturisitorul/
"Într-o zi, părintele Glicherie a văzut în grădina de legume un soldat, care fura legume. Cu glas potolit l-a dojenit, spunîndu-i că dacă are nevoie de hrană sau altceva, să ceară și i se va da. Dar soldatul, mîndru, i-a răspuns că nu are nevoie de aprobarea nimănui. A doua zi, cuviosul Glicherie l-a găsit pe soldat mort sub un gard al grădinii, cu mîna încleștată pe un ardei gras. Tot astfel, un alt soldat, după ce a rupt castraveți, a murit în salonul de bolnavi, cu furtișagul lui lîngă el, fără să fi putut mînca din ei. În acele zile, mănăstirea a fost vizitată de însuși Mitropolitul Moldovei, Pimen, care mergînd printre soldații din spital, le-a spus să se ferească de a mai fura din puținele avuții ale mănăstirii și să ceară dacă au nevoie de ceva; altfel, pedeapsa va veni asupra lor, așa cum deja se și întîmplase.
"
Dar Dumnezeul nostru Iisus Hristos a zis clar:
"39. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.
40. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.
41. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.
42. Celui care cere de la tine, dă-i; și de la cel ce voiește să se împrumute de la tine, nu întoarce fața ta.
43. Ați auzit că s-a zis: "Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău".
44. Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, "
Deci iata ca acest Glicherie era plin de duhuri dracesti si prin puterea acestora facea rele asupra oamenilor.
Si nicidecum nu avea intr-ansul faptele Dumnezeului nostru Iisus Hristos de a fi primit cu bucurie cand se lua din averea manastirii unde era.