Citat:
În prealabil postat de ory
Exact cu spunea si cel din-ainte care a stat in manastire, mergi in manastire plin de credinta, de iubire fata de Dumnezeu, plin de puritate...si pleci de-acolo ca un animal haituit si turbat de atata nedreptate si necredinta. Acolo nu este Dumnezeu, sunt doar oameni, iar daca in ei nu salasluieste bunatatea si spiritul onestitatii, nu are cum sa salasluiasca Dumnezeu, nici cu toate pretextele si scrierile canonice .
|
Poate în cele de femei sa fie asa, dar în cele de calugari nu. E drept ca spiritul ascetic s-a diminuat mult, ca se pune accentul pe munca în dauna rugaciunii si isihasmului, dar imaginea care o zugravesti nu se aplica la manastirile de3 calugari, o zic din experienta proprie. Cum am mai zis, pentru mine perioada petrecuta la manastire a fost de vis.
Iar ce expune Stachie mi se pareîntr-o masura si o justificare a propriei caderi. Oare toti ceilalti sunt rai si doar tu buna?
Citat:
|
În prealabil postat de coralina
Imi cer scuze daca interventia mea este off-topic insa vreau sa va intreb cum am putea noi, ca oameni, sa ne anihilam gandirea proprie pana la stadiul de atrofiere a creierului si sa ne bazam numai pe ascultare si respectiv pe un mimetism riguros (facem numai ce ne spun Sfintii Parinti si respectiv ceea ce au facut ei insisi)?
Cum ar arata vietile noastre intr-o asemenea situatie? Ce fel ar arata lumea in care traim in acest caz? In ce masura am mai putea vorbi de liber arbitru?
|
Nu cred ca trebuie sa procedam asa. În general, cred ca nu trebuie nici sa acceptam ceva nici sa respingem, ci sa lasam ca acele învataturi sau sfaturi sa lucreze eventual asupra noastra. Uneori descoperim sensul unui sfat târziu.
Nu trebuie sa ne atrofiem mintea dar nici sa producem gânduri sau rationamente, ci sa lasam doar ce vine de la Dumnezeu sa lucreze asupra noastra. Daca trebuie sa stim sau sa întelegem ceva, ne va da El, nu trebuie noi sa ne fortam mintea. Facând asa, neimplicându-ne voluntar în lucrarile mintale, ne conservam mai bine ca fiinte, fiindca rationamentele voluntare sunt o petrecere în lumea moarta a notiunilor, ducând treptat la îngrosarea spiritului, poate si la slabirea acuitatii simturilor. Si totodata aceasta ramânere în noi însine ne mentine în permanenta trezvie, constiinta a propriei prezente înaintea lui Dumnezeu si astfel poate aparea progresul duhovnicesc, mintea schimbându-se treptat prin întelesurile semanate de Dumnezeu.