[cristiboss56]

Când mintea ta, cuprinsă de mult dor către Dumnezeu, pleacă oarecum câte puţin din trup şi se depărtează de toate gândurile , care vin din simţire, din amintire, sau din starea umorală, umplându-se de evlavie şi de bucurie, atunci socoteşte că te-ai apropiat de hotarele rugăciunii. Atenţia minţii căutând rugăciunea va afla rugăciune ; căci rugăciunea îi urmează atenţiei mai mult decât orice altceva. De aceea trebuie să ne sârguim spre ea. Rugăciunea şi răbdarea pot susţine împreună cu urcuşul continuu şi o neăncetată tensiune, ca o căldură dacă se răceşte, greu mai poate fi reaprinsă. Cine crede în Dumnezeu, îl are pe Dumnezeu lângă el. Credinţa şi rugjăciunea sunt semnul lucrării lui Dumnezeu în om. Când te gândeşti la cineva eşti în comunicare cu el, cu atât mai mult eşti în comunicare cu Dumnezeu când te gândeşti la Dumnezeu cu încredere în El şi când îi adresezi cererile tale. Sfântul Varsanufie ne avertizează că la rugăciunile mai lungi există întotdeauna pericolul împrăştierí fiindcă scade rapid concentrarea sau şi mai rău, demonii seamănă în ea neghina lor. Stând la rugăciune să te rogi să fii eliberat de "omul vechi" sau să zic "Tatăl nostru", ori să le faci pe amândouă şi apoi să şezi la lucru de mână. Să citim "Vieţile Părinţilor" căci aşa se luminează mintea în Domnul !