[ory]

Uite, weekend-ul acesta am vorbit, pentru prima oara in viata mea cu un preot de mir, m-am spovedit la el, tot pentru prima data, i-am spus in mare aproape toate pacatele mele de cand ma stiu, adica cele impunatoare si mi-a spus ca a trecut destul timp de cand nu m-am impartasit, mi-a fost destul canonul de-a sta departe de Trupul Mantuitorului si Sangele sau ( 8 ani ) , m-a dezlegat de anumite legari duhovnicesti si mi-a spus sa ma impartasesc in Postul ce vine si, vine chiar repede.
Nici nu va inchipuiti ce derutata ma simt, ce emotionata...imi este tare greu sa trec peste niste exigente cu care m-am obisnuit, practic, toata viata, fiindca eu am tinut legatura numai cu preoti din manastiri care nu-mi iertau nici o zi de frup mancata intr-un intreg post, foarte multe lucruri...
Nu i-am spus duhovnicului meu dinainte ca am apelat la un preot de mir, chiar acesta a fost foarte intrigat de faptul ca duhovnicul m-a tot legat dar nu mi-a dat niciodata solutii, nici macar sperante...
Este foarte complicat pentru mine, in toata aparenta dezinvoltura cu care ma prezint in acest Univers al credintei, mie chiar imi pasa si-mi este foarte greu sa fac distinctia intre severitatea, delasarea sau ingaduinta unor preoti. Preotii sunt tot oameni, cu experiente si frustrari, cu educatie sau nu ( mai ales dintre calugari ), cu duhul intelepciunii sau nu, cu seriozitate sociala sau nu, cu patimi sau nu...indiferent de situatie, mireanul si crestinul este cel care trebuie sa suporte toate aceste neconcordante si pe capul lui cad multe nedumeriri si dezolari....
Sincer, am fost prea mult ancorata in severitate ca sa pot primi acum cu sufletul deschis ingaduinta si adevarata iubire si intelegere Propovaduita de Dumnezeu prin Biserica Sa ...si, nu este vorba de nevrednicie !