@Ory - ma bucur pentru tine. E bine ca ai gasit duhovnicul potrivit. Dumnezeu sa-ti ajute in continuare.
@Zaharia si ceilalti - in povestea lui Ory si aceea povestita de Zaharia cu prietenul, exista un mare risc. Duhovnicii si-au asumat un mare risc - acela de a pierde definitiv niste credinciosi. Cel putin prietenu lui Zaharia, daca povestea este reala, este o minune ca a rezistat.
Am citit recent un articol pe acest site exact pe tema canoanelor si amanarii impartasaniei si a riscului ce-l implica.
Eu (si altii) imi pun intrebarea care este de fapt voia lui Dumnezeu - de a pedepsi drastic un pacatos si a-l indeparta de la impartasanie si a-l speria de credinta (deci de a-l pierde din credinta), sau a-l ierta si a-l aduce degraba pe drumul cel bun.
Este mare deruta in mintea mea: In V.T pacatul lui Adam si a Evei a fost drastic pedepsit si inca nu a fost iertat. In N.T Iisus era bun si iertator, ajuta oamenii si in acest fel atragea mai degraba omul spre credinta lui.
Din nou ma intreb unde este adevraul pana la urma si dupa care carte sa ne luam. Eu ma iau dupa N.T.
Si da, si eu sunt de parere ca duhovnicul trebuie sa mai vina cu o lucrare pe langa acele canoane grele pe care le dau unora. In general trebuie lucrat mai mult cu omul.
Impartasania nu trebuie sa fie telul suprem, sau privarea de la ea o pedeapsa. Trebuie ajutati oamenii, mai ales aceia cu probleme mai mari, si in alt fel. Discutii individuale periodice, lucrat cu ei cu rabdare, ca sa nu mai cada si ca sa capete in credere chiar si in perioada cand sunt "pedepsiti" sa nu se impartaseasca sau primesc alte canoane.
Nu trebuie ca Dumnezeu si credinta, sa ajunga o spaima, un bau-bau. Acestea trebuie primite cu placere si fara frica si nesilit. Atunci este cu adevarat credinta. Altfel nu.
S-au scos cam peste tot in lume legi sa nu se mai bata copiii, sa ii tratezi bland, fara pedepse si etc. si daca te prinde ca le-ai incalcat, urgent vine si-ti ia copilul si nu-l mai vezi (ca nu esti bun parinte, chipurile) si il da la orfelinat, sau asistenti maternali. Se spune ca educatia poate fi facute f.bine si in altfel. Eu n-am constatat asta inca.
Dar ma intreb atunci cum este cu educatia data de tatal duhovnic si Cel din Cer. Oare cum e mai bine in acest caz?
@ Georgeval - legat de impartasirea copiilor. Mie mi-a ramas in suflet suferinta unei fetite din biserica noastra. Avand mai mult de 7 ani trebuie sa nu manance in dimineata aceea. Fetita se plangea in fiecare duminica ca o doare burta de foame si se chinuia asa pana pe la ora 12 cand se face impartasania. Nu mi se pare normal. Sunt totusi multe ore si este vorba de un copil. Si se poate imbolnavi de stomac in acest fel.
De altfel este un copil f.cuminte. Acum vine mai rar la biserica. Dac-o fi mai bine asa?
Stiu ca in ultima vreme copiii gresesc tot mai devreme, dar tot din vina parintilor in mare parte. Cum sa se procedeze cu ei la impartasanie nu stiu. De la ce varsta sa nu manance si de la ce varsta sa se spovedeasca.
Sau cat de des sa se impartaseasca, pe grupe de varsta? Cei mai mici fiindca au voie sa manance, sa ia mai des, cei mai marisori, care trebuie sa fie cu stomacul gol atatea ore, mai rar.
Si eu ma intreb la acei dezlagati sa se impartaseasca des, adica la saptamana, sau chiar mai des. Aceia cum traiesc? Mai au relatii cu sotul/sotia, ce mananca, etc. Si inteleg ca se dezleaga atunci in mod pausal, trecandu-se peste niste canoane totusi.
De aceea spun, ori ei renunta la orice viata normala, ori le sunt dezlegate niste lucruri si atunci nu este corect fata de ceilalti credinciosi.
Mie una nu-mi place sa iau impartasanie ca pe bomboane, ass tot timpul. Trebuie sa ai sufletul pregatit, si trupul pentru asa ceva, trebuie sa simti ceva special cand o faci. Cred ca daca o faci des, nici nu mai simti gustul, sentimentul special si sensul impartasaniei.
|