Citat:
În prealabil postat de zaharia_2009
Am sa va spun o poveste oarecum asemanatoare cu a lui Ory (din multe puncte de vedere)si sa o judecati voi:
Am un f. bun prieten (coleg din clasele I-XII)care este avocat si care a patit urmatoarele:de mic copil a fost crescut de parinti in practica ortodoxa.Prin vremea liceului a avut o prietena(cu care dupa 10 ani de prietenie s-a casatorit)cu care a inceput sa traiasca cred cam de prin clasa XI.Au intrat amindoi la facultate ,au terminat fiecare, s-au casatorit si au facut 2 copii.Dupa ce au facut in cadrul casatoriei toata urgia de pacate au inceput fiecare sa faca si in afara ei.Totul pina intro zi cind D.zeu le-a cerut socoteala.De atunci in colo ei au divortat,la oarecare timp tatal lui a murit de cancer(si a fost traumatizat de eveniment),a incercat sa se recasatoreasca dar a avut surprize mari neplacute. In cele din urma a renuntat si pt. ca ii era greu s-a indreptat catre o minastire alegindu-si un duhovnic.Acesta pt. toate avorturile(era vremea lui Ceausescu)pe care i le-a ingaduit sotiei(ca si cap de familie)si probabil prietenelor,pt. desfrinari,fumat,pt. lipsa vietii duhovnicesti i-a dat 3 ani de pocainta cu un anume canon.El s-a aratat sirguincios si ascultator dar mai recidiva in anumite pacate motiv pt. care l-a mai aminat de la impartasanie.Cind s-a hotarit sa se zeleasca mai mult a cazut in pacatul mindriei(se lauda cu ,,smerenie" cite rugaciuni face,cit de aspre posturi tine,etc.).Din acesta a cazut in cel al desfrinarii dar interesant era ca f. rar se intimpla aceasta: exact cind dorea duhovnicul sa-l impartaseasca.Duhovnicul nu a hotarit sa-l impartaseasca ca incurajare sau ca intarire duhovniceasca ci il amina de fiecare data ,ii dadea canon si il lasa sa se obisnuiasca cu lupta duhovniceasca. Tot asa s-a intimplat timp de 11 ani pina cind duhovnicul l-a impartasit. El insa nu s-a suparat,nu a renuntat,nu s-a miniat,nu a vrut sa-si schimbe duhovnicul, nu a cerut canoane mai usoare,nu a staruit sa fie odata impartasit ci a asteptat cuminte pina s-a milostivit D.zeu.
Bine inteles nu va spun ce folos duhovnicesc a avut si cum arata acum.
Ce ziceti de rabdarea asta ,dar mai ales de supunerea si nevointa facuta?Dar de parinte si de stiinta lui duhovniceasca ce aveti de zis?
|
Zaharia, crede-ma, situatia mea este ca de la cer la pamant fata de situatia expusa de tine, nu exista comparatie, la mine nu mai este deja vorba de pacate, ci de diferenta de doctrina si intelegere fata de anumiti preoti, deja sunt prinsa pe undeva la mijloc....oricum, nu vreau sa spun mai multe, inteleg foarte bine ceea ce ai expus, dar si situatia mea mi-o rationez din punct de vedere spiritual, dar si social.
Nici pe departe nu am schimbat din mandrie si din lipsa de smerenie duhovnicul....este mai complicat, fiindca este vorba, pana la urma de politica religioasa, si nu de pacate.
Uite, Zharia, ca o edificare, in priviinta mea nu este vorba de fumat, de baut, de avorturi, de adulter sau mai stiu eu ce, fiindca, Slava Domnului nu-l cunosc decat pe sotul meu, iar de avort am incercat sa nu-l adopt ( incepandu-mi viata sexuala foarte tarziu ) si am incercat pe cat posibil sa-mi vad de viata mea, de casa mea, oprirea mea se datoreaza unor pacate, sa-i spunem mai neconventionale cu care Biserica insasi se afla in controversa, de fapt nu Biserica ma opreste, ci o parte din aceasta . Si mi s-a spus chiar ca s-ar putea sa nu primesc niciodata Impartasanie...lucru care m-a pus pe ganduri. Astfel am inteles, cunoscand de altfel destul de bine canoanele ,ca trebuie sa-mi croiesc cumva singura drum pe acest traseu spiritual si sa incerc a fi aproape de Dumnezeu asa cum consider eu, mai ales, atata timp cat nu ma departajez de considerentele celorlalti duhovnici, care mi-au inteles situatia mai bine decat calugarii. Nu poti priva un om de Sf. Impartasanie toata viata, deja nu mai este vorba de vrednicie sau nevrednicie, ci doar de o politica religioasa care, uneori poate deveni inadmisibila. Nu sa te numesti ortodox fara sa incerci a infaptui Sf. Taine, botez, cununie, Spovedanie, Impartasanie, pocainta...etc., ori eu am fost privata de aproape toate acestea, in afara de botezul pe care l-am primit in nestiinta de cauza...cum se face aceasta? Multa nedreptate exista pe lumea asta, multe ideologii schimonosite dupa cum i-au dus pe unii capul si atunci nu-mi ramane decat sa-mi reconsider prioritatile si sa iau atitudine, pana la urma, in virtutea propriei credinte, doar nu am cerut altceva, ci, doar sa ma simt aproape de Biserica, mai ales, avand in vedere ca tin foarte mult de conduita morala-crestina a vietii si familiei, dar nu doar crestina, cum se intelege deseori a fi plauzibil. Astfel nu poate fi decat o amagire si putem sa ne trezim ca gresim si mai mult.