Protestantii recunosc ungerea cu Sfintul Mir ca o simpla ceremonie cu caracter instructiv, numind-o tot confirmatiune si o administreaza la copii de paisprezece ani, dupa un examen sumar de religie.
Din aceste motive unii crestini influentati de spiritul protestant, neaga aceasta taina chiar ca simbol. Ei afirma ca taina nu are nici un temei scripturistic, nu se aminteste despre ea in Sfinta Scriptura ca ungere cu Sfintul Mir, ci cel mult prin punerea miinilor.
In adevar, nu se arata un moment precis in Sfinta Scriptura cind crestinii au primit harul Duhului Sfint prin ungere de la Sfintii Apostoli, ci prin punerea miinilor (Fapte VIII, 17; XIX, 6). Insa se aminteste in general despre faptul ca cei botezati, crestinii, prin ungere, totusi au primit harul Duhului Sfint, <<voi ungere aveti de la Cel sfint si stiti toate>> (I Ioan II, 20). Sau: <<Ungerea pe care ati luat-o de la El ramine intru boi si n-aveti trebuinta ca sa va invete cineva, ci precum ungerea Lui va invata despre toate si invatatura aceasta adevarata este si nu este minciuna, ramineti intru El, asa cum v-a invatat>> (I Ioan II, 27). Sau, cum spune Sfintul Pavel: <<Iar cel care ne intareste pe noi impreuna cu voi, in Hristos si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a si pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre>> (II Corinteni I, 21-22).
Aici, prin <<ungere>> intelegem aceeasi actiune a Duhului Sfint care se impartaseste crestinului, ca si prin punerea miinilor. Adica, stiinta adevarului credintei (<<stiti toate>>, <<va invata despre toate>>), prin care Insusi Dumnezeu ne-a uns si <<ne intareste in Hristos>> si care <<ne-a pecetluit>> si a dat arvuna Duhului in inimile noastre. Toate aceste expresii ne arata ca prin ungere se transmit harurile Duhului Sfint care ne intaresc in credinta si prin care se confirma, <<se pecetluieste>> apartenenta celui botezat ca fiu al lui Dumnezeu: <<Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca sintem fii ai lui Dumnezeu>> (Romani VIII, 15). Ungerea, deci, intareste pe cel botezat in credinta in Dumnezeu, in urmarea lui Hristos, Ungerea, deci, este sinonima cu punerea miinilor. Forma este diferita, insa fondul este acelasi, ambele forme impartasesc acelasi har.
Se mai afirma de aceiasi crestini ca mirungerea este inutila, nu are nici un rost, deoarece ea se administreaza noului botezat, care la botez primeste harul Duhului Sfint. Acest fapt il confirma si Sfintul Pavel cind spune: <<Si asa erati unii dintre voi, dar v-ati spalat, dar v-ati sfintit, dar v-ati indreptat in numele Domnului Iisus Hristos si in Duhul Dumnezeului nostru>> (I Corinteni VI, 11). Deci, din cuvintele amintite urmeaza ca cei botezati au primit harul Duhului Sfint necesar vietuirii, urmarii lui Hristos. Insa exista o deosebire intre harul care se impartaseste la botez si acela care se da prin Taina Mirungerii. Ele sint doua taine deosebite care ofera haruri diferite. Prin botez se impartaseste iertarea pacatului stramosesc si a pacatelor proprii, pina la acea data, iar prin mirungere se ofera harul Duhului Sfint spre a putea starui si a dezvolta puterile sufletesti ale credinciosilor in tot cursul vietii sale. Botezul ne transmite harul iertarii pacatelor. <<Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos spre iertarea pacatelor voastre>>... (Fapte II, 38), iar mirungerea ne intareste duhovniceste. Sf. Ap. Pavel face deosebire intre botez si mirungere spunind: <<De aceea lasind inceputurile cuvintului despre Hristos, sa ne ridicam spre ceea ce este desavirsit, fara sa mai punem din nou temelia invaturii despre botez, a punerii miinilor, a invierii mortilor si a judecatii vesnice>> (Evrei VI, 1-2).
Deci, precum se deosebeste invierea mortilor de judecata universala, tot astfel se deosebeste botezul de mirungere (punerea miinilor).
Deosebirea dintre botez si mirungere a sesizat-o si Simon magul, care dupa ce s-a botezat (Fapte VIII, 13), <<vazind ca prin punerea miinilor Apostolilor se da Duhul Sfint, le-a adus bani, zicind: dati-mi si mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune miinile sa primeasca Duh Sfint>> (Fapte VIII, 18-19). Deci botezul impartaseste iertarea pacatelor, iar punerea miinilor (mirungerea) o alta putere, adica intarirea duhovniceasca.
In sfirsit, se mai afirma de cei ce neaga rostul si rolul mirungerii, ca Sfintul Duh cu harurile Sale se impartaseste fara ungere cu sf. Mir si fara punerea miinilor ci e necesara doar credinta si fapte bune. Astfel, sutasul Corneliu a primit harul Duhului Sfint inainte de botez. <<Inca pe cind Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfint a venit peste toti cei care ascultau cuvintul. Iar credinciosii taiat imprejur, care venisera cu Petru au ramas uimiti vazind ca darul Duhului Sfint s-a revarsat si peste pagini. Caci ii auzeu pe ei vorbind in limbi si slavind pe Dumnezeu. Atunci a raspuns Petru: Poate oare cineva sa opreasca apa, ca sa nu fie botezati acestia care au primit Duhul Sfint ca si noi? Si a poruncit ca acestia sa fie botezati in numele Domnului Iisus Hristos>> (Fapte X, 44-48).
Trebuie sa observam ca harul Duhului Sfint s-a impartasit celor din Samaria, dupa ce au crezut in predica diaconului Filip si dupa ce s-au botezat de acesta. Atunci, - dupa botez - au venit la ei Sfintul Petru si Sfintul Ioan si <<isi puneau miinile peste ei si luau Duh Sfint>> (Fapte VIII, 17). De asemenea, pe ucenicii Sfintului Ioan Botezatorul din Efes - botezati cu botezul lui Ioan, I-a intrebat Sfintul Apostol Pavel: <<Pimit-ati voi Duhul Sfint cind ati crezut? Iar acestia au zis catre el: Dar nici n-am auzit daca este Duh Sfint... Si auzind ei, s-au botezat in numele Domnului Iisus. Si punindu-si Pavel miinile peste ei, Duhul Sfint a venit asupra lor si vorbeau in limbi si pooroctau>> (Fapte XIX, 2-6). Deci, in mod obisnuit, sfintul Duh s-a primit, dupa botez, prin punerea miinilor. Dar Corneliu a primit darurile Duhului Sfint inainte de botez, in mod neobisnuit, minunat fara punerea miinilor, pentru a convinge pe Petru sa nu socoteasca pe nici un om necurat, desi ar fi pagin; pentru a-I arata printr-un semn ca el trebuie sa primeasca botezul crestin. Corneliu a primit in mod neobisnuit Duhul Sfint, precum au primit si Apostolii Domnului pe Duhul Sfint si au inceput a vorbi in alte limbi (Fapte II, 4). Acestea au fost minuni, cazuri speciale, pe care Dumnezeu le savirseste cind binevoieste. In mod obisnuit, insa, harurile Duhului Sfint se impartasesc prin sfintele taine, iar harul Duhului Sfint pentru intarirea duhovniceasca, pentru a deveni adevarat crestin, uns, urmas al lui Hristos se impartaseste prin Taina Mirungerii care se administreaza celui nou botezat imediat dupa afundarea in apa, impreuna cu Taina Botezului.
Taina Mirungerii este foarte necesara pentru crestini pentru ca ea ne ajuta sa ne pastram la inaltimea numelui de crestin, ea incununeaza eforturile noastre pe calea virtutii. Totusi, depinde si de noi ca sa nu slabim si sa ne pazim de greseli spre a nu indeparta de la noi Duhul cel dumnezeiesc, spre a nu ne face vrednici de pedeapsa necinstirii si calcarii harului Duhului Sfint. Caci spune Sfintul Apostol Pavel: <<Sa nu intristati pe Duhul cel Sfint al lui Dumnezeu, intru care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii (Efeseni IV, 30).
Despre originea dumnezeiasca a tainei, necesitatea si utilitatea ei, savirsirea ei numai de preoti, ca si savirsirea ei imediat dupa botez, dau marturie Sfintul Teofil al Antiohiei, Tertulian, Origen, Ciprian, Sfintul Chiril al Ierusalimului, Sfintul Ioan Gura de Aur, Fericitul Ieronim ca si Fericitul Augustin, sinodul II Ecumenic (381) si sinodul IV ecumenic (451).
Toate atesta existenta Tainei Mirungerii de la inceputul Bisericii crestine, savirsirea ei sub ambele forme la inceput si statornicirea si practicarea ei numai sub forma ungerii cu sfintul mir, asa precum o avem astazi.