[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Şi-a pierit cum piere ceaţa Îngerul venit din Cer, / Rămânând în mâna Sfintei ramura de palmier, / Taoată verde, dar atâta de-ncărcată de lumină, / Ca luceafărul de ziuă, neputând sub ochi s-o ţină ! . . . / În clipita următoare, cum Ioan era-n Efes, / Un nor alb învăluindu-l, din cea ţară l-a cules. / Şi, adus în pragul casei Maicii lui , în uşă bate-i / Iar apoi, smerit, se-nchină înaintea Preacuratei, / Care-n plâns de bucurie, lacrimile stând să-i pice, / Lui Ioan ca Mamă dată, cu iubire sfântă-i zice : / "Fiul meu, ţi-aduci aminte vorbele ce-al meu Iisus / Pe când încă sta pe Cruce , amândoura ne-a spus, / Arătându-te pe tine ca fiindu-mi mie fiu, / Ţie dându-mă ca mamă, până ce voi fi-n sicriu ! / Acum, iată că mă cheamă sus în Cer, pe albă cale, / Iar eu trupu-mi fără viaţă îl las astfel grijei tale. / Căci aflat-am că Iudeii, fără viaţă când rămân, / Au de gând ca să mă fure, să mă ardă-n chip păgân ! / Dar tu nimici-vei planul, dacă ramura de faţă, / O vei pune pe sicriul purtând trupu-mi fără viaţă . . ." / "Oh, a zis Ioan, ce bine m-aş simţi cu fraţii-aproape, / Ca soboru-ntreg să aibă mângâierea să te-ngroape. / Spre lăcaşul veşniciei să-ţi fim strajă toţi pe cale, / Şi soboru-ntreg să facă lauda-ngropării tale ! . . ." <<< Va Urma >>> -

Când Ioan zicea acestea, toţi Apostolii deodată, / Înveliţi în nori , din lume, vin la Maica Preacurată. / Şi, văzându-se de-olaltă, uluiţi şi cu mirare , / În aceeaşi clipă îşi pun unul altuia - ntrebare : / Au cu ce socoată Domnul, dintru Slava Lui cea înaltă, / Azi şi-a adunat din lume tot soborul laolaltă ? . . . / Când văzut-a Preacurata strâns întregul ei sobor, / Le-a dat binecuvântarea şi-a stătut în jurul lor, / Tăinuind despre sârşitul firului ce-a stat a-l toarce, / Şi plecarea cea din care nimeni nu se mai întoarce. / Căci în chiar aceeaşi noapte, când în somnu-i fi-va rece, / Maica Pururea Fecioară dintre ei avea să plece. / Trecând mult de miezul nopţii, către zorii dimineţii, / În lumină orbitoare , a venit şi Domnul Vieţii. . ./ Mii de Îngeri sunt cu Dânsul, având frunţi sub trandafiri, / Patriarhi veşniciei şi oştire de martiri ; / Cerul albelor fecioare, strălucind ca nişte crini, / Sau ca rozele-Aurorii cu izvoare de lumini ! / Toţi şi toate-n strălucirea Cerului şi-a Veşniciei, / Cerc făcut-au împrejurul tronului gătit Mariei. / Şi-au pornit cântări de slavă şi de biruinţi neînfrânte, / Precum ştie numai corul Îngerilor doar să cânte, / Lăudând pe Preacurata, cea pe veci de haruri plină, / Căreia, ca împărăteasa, oastea Cerului se-nchină ! << Va Urma >>