[orthodoxia.i.thanatos]

Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,

14/27 iulie 1969

...
Consideram de datoria noastra sa protestam cu maxima fermitate impotriva acestei stari. Sintem convinsi ca in protestul nostru ii avem alaturi pe Sfintii Parinti ai Bisericii. Cu noi sint nu numai ierarhii, clerul si poporul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, ci si toti acei membri ai Bisericii Ortodoxe care sint in acord cu noi.

Ne asumam liberatatea de a spune ca fratii nostri episcopi par sa fi tratat aceasta problema nu cu suficienta atentie si fara sa realizeze cit se indeparteaza Biserica noastra inspre zona anti-canonica si chiar anti-dogmatica urmarind intelegerea cu heterodocsii.

La Conferinta din 1937 de la Lausanne reprezentantul Patriarhului Ecumenic, Mitropolitul Germanos a declarat in mod categoric ca refacerea Bisericii inseamna pentru protestanti obligatia de a se intoarce la invataturile Bisericii vechi a celor Sapte Consilii Ecumenice. “Care sint elementele de doctrina crestina”, a spus acesta, “care trebuie socotite necesare si esentiale? Din punct de vedere al Bisericii Ortodoxe nu exista nevoia de a defini acele elemente necesare de credinta pentru ca ele sint cuprinse in vechile marturisiri de credinta si in deciziile celor Sapte Consilii Ecumenice.” Aceasta a fost pozitia adoptata de toti delegatii Ortodocsi prezenti la conferintele de la Lausanne si Oxford.

In ceea ce priveste Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Rusiei, pozitia acesteia a fost exprimata cu deosebita claritate la numirea reprezentantului in Comitetul pentru Continuarea Conferintei cu privire la Credinta si Disciplina la 18/31 decembrie 1931. In aceea decizie se spunea:
“Sinodul Episcopilor, pastrind credinta in Biserica Una, Sfinta si Soborniceasca declara ca Biserica nu a fost niciodata divizata. Singura problema care se pune este cine apartine Bisericii si cine nu. In acelasi timp, Sinodul intimpina cu caldura eforturile confesiunilor heterodoxe in studiul inavataturilor lui Cristos cu privire la Biserica si spera ca prin acesta, in special data fiind participarea reprezentantilor Sfintei Biserici Ortodoxe ele vor ajunge la convingerea ca Biserica Ortodoxa, ca stilp si temelie a adevarului (I Tim. iii. 15) a pastrat intreaga si fara de greseala doctrina data de Cristos Mintuitorul discipolilor Sai. In aceasta Credinta si cu aceasta speranta Sinodul Episcopilor accepta invitatia Comintetului pentru Continuarea Conferintei cu privire la Credinta si Disciplina.”

Aici totul e clar si nimic n-a fost lasat nespus. Aceasta declaratie in esenta e in acord cu ceea ce s-a zis la aceea vreme si de catre reprezentantii oficiali ai altor Biserici Ortodoxe.

Ce s-a schimbat atunci? Si-au abondonat protestantii greselile? Nu. Ei nu s-au schimbat, dar nici Biserica nu s-a schimbat; s-au schimbat doar cei care sustin ca o reprezinta.

Daca reprezentantii Bisericilor Ortodoxe ar fi continuat sa sustina cu fermitate principiile de baza ale credintei noastre despre Biserica, atunci n-ar fi adus Biserica in pozitia ambigua creata prin decizia Conferintei de la Geneva de anul trecut.

Incepind cu Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor de la New Delhi, delegatii ortodocsi nu mai fac declaratii separate si s-au comasat cu protestantii. Asa se face ca deciziile Adunarii de la Uppsala sint facute in numele “Bisericii”, despre care se vorbeste intotdeauna la singular.

Dar cine vorbeste? Cine le-a dat acestor oameni dreptul sa faca declaratii eclesiologice, nu numai in numele lor, dar si in numele Bisericii Ortodoxe?

Va rugam, prea-iubiti frati sa verificati lista Bisericilor participante la Miscarea Ecumenica si in Consiliul Mondial al Bisericilor. Cititi, de exemplu, primele rinduri ale listei de la pagina 444 a raportului nr. 68 de la Uppsala.

Acolo o sa gasiti urmatoarele nume: Biserica Evanghelica River Plata, Biserica Metodista a Australiei, Bisericile lui Cristos in Australia, Biserica Anglicana a Australiei, Uniunea Congregationala a Australiei, Biserica Presbiteriana a Australiei…

Sa continuam cu insirarea listei? Nu e clar ca incepind chiar de la primele rinduri apar confesiuni diferite mult fata de Ortodoxie, care neaga tainele, ierarhia, traditia Bisericii, sfintele canoane, care nu venereaza pe Maica Domnului si pe sfinti, etc? Ar trebui sa enumeram mai toate dogmele noastre ca sa subliniem ce anume in doctrinele Ortodoxe nu este acceptat de majoritatea membrilor Consiliului Mondial al Bisericii – in care, totusi, Biserica Ortodoxa este fara de tagada un membru organic.

Cu toate acestea, in numele acestei uniuni a diversilor reprezentanti ai tuturor ereziilor posibile Adunarea de la Uppsala afirma: “Biserica declara”, “Biserica ne invata”, “Biserica face una si alta…”

Din acest amestec de erori, situat pe-alaturi si departe de Traditie, in decizia publicata cu privire la “Spiritul Sfint si Universalitatea (Sobornicia) Bisericii” se afirma: “Spiritul Sfint nu numai ca a pastrat Biserica in continuitate cu trecutul, dar El este de asemenea prezent in mod continuu in Biserica lucrind intru reinoirea sa interiora si recreatie.”
Intrebarea este unde se afla “continuitatea cu trecutul” la prezbiterieni? Unde este prezent Duhul Sfint la cei care nu recunosc nici un fel de taine? Cum poate cineva vorbi de universalitate (sobornicie) atita timp cit nu recunoaste deciziile Consiliilor Ecumenice?

Daca aceste decizii cu privire la doctrina ar fi fost acceptate prin cuvinte care sa indice ca o parte a Bisericilor urmeaza o anumita doctrina, in timp ce celelalte Biserici urmeaza o alta doctrina, si daca invataturile Bisericii Ortodoxe ar fi fost citate separat, atunci am fi avut o situatie in acord cu realitatea. Dar aici nu este cazul pentru ca in numele a diferite confesiuni se afirma ca “Biserica ne invata…”

Aceasta este in esenta o declaratie a doctrinei protestante cu privire la Biserica care-i include pe toti cei care se autointituleaza crestini, chiar daca nu au impartasire. Fara sa accepti aceasta doctrina nu poti fi membru organic in Consiliul Mondial al Bisericilor pentru ca aceasta doctrina reprezinta fundamentul intregii ideologi pe care a fost construita aceasta organizatie.

E adevarat ca rezolutia cu privire la “Spiritul Sfint si Universalitatea Bisericii” contine si o nota scrisa cu litere mici prin care se sustine ca din cauza ca aceasta rezolutie a provocat un numar atit de divers de opinii nu este o decizie finala, ci numai un rezumat al chestiunilor discutate la aceasta sectiune. Pentru celelalte rezolutii nu exista insa nici o astfel de nota. Procesele-verbale nu contin nici un indiciu ca delegatii ortodocsi ar fi luat cuvintul prin care sa ceara Adunarii sa nu vorbeasca in numele Bisericii la singular; iar Adunarea o face peste tot, in toate rezolutiile si fara asemenea note restrictive.

Ba mai mult, Inalt Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Iakovos, in raspuns la salutul adresat de Arhiepiscopul Suedez a spus in numele Adunarii: “Asa cum bine stiti, intreaga lume pretinde si indeamna universul bisericesc sa dea mare marturisire de credinta.” (Raportul nr. 69 de la Uppsala , pagina 103)

Dar despre care “univers bisericesc” vorbea Arhiepiscopul Iakovos? Despre Biserica Ortodoxa? Nu. El vorbea aici despre “Biserica” in care se regasesc toate confesiunile, aceea a Consiliului Mondial al Bisericilor.

O asemenea tendinta de a face afirmatii in acest mod este evidenta cu precadere in raportul Comitetului cu privire la Credinta si Disciplina. In rezolutia continuta in raport gasim urmatoarele declaratii cu privire la succesul ecumenismului: “Sintem de acord cu decizia Comisiei cu privire la Credinta si Disciplina de la Bristol de a pune in practica studiul – program cu privire la unitatea Bisericii in contextul mai larg al unitatii intregii omeniri si a creatiei. In acelasi timp consideram binevenite declaratiile Comisiei de Credinta si Disciplina precum carora sarcinile acesteia ramin “sa marturiseasca ca Biserica lui Isus Cristos este Una” si sa-si mentina in fata Consiliului si a bisericilor “obligativitatea de a exprima acea unitate in numele Domnului pentru o mai buna realizare a lucrarii Sale in lume.” (ibid., p. 223)

Inplicatiile acestor rezolutii sint clare: in ciuda diviziunilor externe ale Bisericilor, exista totusi unitate interna. Scopul ecumenismului in lume este de a face aceasta unitate interna manifesta si in exterior prin diverse expuneri ale unor astfel de aspiratii.