Sf.Cv. IOAN IACOB de la Neamt - Hozevitul
Astazi 5august este sarbatorit Sf.Ioan Iacob Romanul sau "de la Neamt", supranumit si "Hozevitul":
La 23 iulie 1913 in familia credinciosilor Maxim si Ecaterina Iacob, plugari din satul Crainiceni, pe malul Prutului, azi in judetul Botosani, se nastea un prunc, caruia i s-a dat la botez numele de Ilie, intrucat numai cu cateva zile inainte se praznuise Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul. Bucuria tinerilor soti a fost de scurta durata, caci la numai cateva zile Ecaterina s-a imbolnavit, iar dupa sase luni Dumnezeu a chemat-o la Sine. In aceasta situatie nefericita, bunica pruncului Iliuta, Maria Iacob, vaduva de mai multi ani, a luat asupra ei cresterea nepotului orfan. L-a ingrijit ca o adevarata mama, deprinzandu-l de mic cu ragaciunea, postul, cercetarea bisericii si respectarea tuturor randuielilor crestinesti. Tatal sau a fost concentrat in anul 1914, iar dupa ce a fost lasat la vatra s-a recasatorit. Dupa doi ani, in august 1916, Maxim Iacob a fost chemat din nou sub arme si trimis pe front in vederea dezrobirii romanilor aflati sub stapaniri straine. Si-a pierdut viata pe campul de lupta, numarandu-se astfel printre eroii cazuti pentru intregirea neamului. A doua sotie a parasit atunci casa soacrei si pe fiul ei vitreg, reintorcandu-se la parintii ei. In felul acesta, micul Iliuta a ramas din nou numai in grija bunicii sale, batrana si fara nici un ajutor.
Din septembrie 1920 incepe sa urmeze scoala primara la Crainiceni, dovedindu-se un copil inzestrat de Dumnezeu si cu o purtare aleasa. In 1924, in viata lui survine o noua nenorocire, prin moartea bunicii. Viitorul calugar isi va aminti mereu de bunica sa, femeie simpla din popor, care i-a sadit insa in suflet dragostea de Dumnezeu si toate virtutile crestinesti; ii va dedica si cateva poezii de o mare sensibilitate. Ramas singur pe lume, a fost luat in casa unchiului sau, "Mos Alecu", fratele mai mare al tatalui, care ii va purta de grija pana la intrarea in manastire. Acesta l-a trimis sa invete carte, mai intai la Gimnaziul "Mihail Kogalniceanu" din Lipscani, apoi la Liceul "Dimitrie Cantemir" din Cozmeni; in 1932 si-a sustinut examenul de bacalaureat la Cernauti.
Firea sa meditativa, precum si educatia religioasa primita de la bunica sa si in casa unchiului sau, l-au determinat sa se indrepte spre manastirea Neamt, ca sa se inchinovieze in aceasta mare lavra a monahismului romanesc. Era la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 1933, pe cand implinise abia 20 de ani. Staretul de atunci, episcopul Nicodim Munteanul, viitorul mitropolit al Moldovei si apoi patriarh al Romaniei, l-a primit ca frate in obstea calugarilor nemteni, incredintandu-i o "ascultare" la farmacia manastirii. In dorinta unui loc si mai linistit, in iunie 1934 a vizitat asezamintele monahale din Oltenia, ramanand o vreme la manastirea Turnu, pe Valea Oltului, care l-a impresionat nu numai prin frumusetea locului, ci si prin stravechile traditii de viata sihastreasca de aici. Dupa cateva luni a fost chemat sa-si satisfaca stagiul militar, la Regimentul 29 Infanterie din Dorohoi. A fost repartizat sa ingrijeasca bolnavii din infirmeria regimentului.
Dupa terminarea stagiului militar, s-a reintors la manastirea Neamt, chemat de fostul sau staret, devenit intre timp mitropolit al Moldovei. I s-a dat ascultarea de bibliotecar, avand astfel ocazia sa citeasca mereu, dar sa si puna in randuiala multimea de carti si manuscrise care se gaseau acolo. Facea si lectii de limba romana cu fratii care se gaseau la scoala monahala
La 8 aprilie 1936, noul staret, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iasi), l-a tuns in monahism, in biserica mare manastirii cu hramul Inaltarea Domnului - ctitorie a lui Stefan cel Mare - primind, potrivit pravilei calugaresti, un nou nume, cel de Ioan. Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscutii calugari moldoveni cu viata imbunatatita
Sufletul sau curat era insetat insa dupa o viata cu adevarat isihastra, dupa pilda marilor parinti duhovnicesti din primele veacuri crestine. Drept aceea, cu aprobarea mitropolitului Nicodim, in noiembrie 1936 tanarul monah s-a indreptat - impreuna cu alti doi calugari - spre Tara Sfanta. Ajuns acolo, s-a inchinat in sfintele lacasuri ortodoxe din Ierusalim, din Betleem, din Herbon si din alte localitati biblice. Apoi, ca un nou Ioan Botezatorul si ca atatia parinti induhovniciti ai pustiei, cuviosul Ioan Iacob a trait vreme de doi ani intr-o pestera din pustiul Iordanului
Dupa aceasta s-a inchinoviat in stravechea asezare monahala care este manastirea Sf. Sava cel Sfintit (439-532). Pe langa el mai erau si alti cinci calugari romani care continuau sirul unor vrednici monahi odrasliti din neamul nostru, care au sihastrit aici, departe de tara, dar pemanent cu dorul ei in suflet. Aici a trait Cuviosul Ioan opt ani, indeplinind felurite ascultari: ingrijitor al bolnavilor, paracliser, ghid, ajutor de econom si bibliotecar. Traind intre monahii greci - care constituiau majoritatea - a invatat limba greaca si chiar a inceput se [COLOR=windowtext]traduca in romaneste unele din invataturile marilor Parinti duhovnicesti. A invatat de asemenea limbile araba si engleza. Era pretuit de toti pentru viata sa aleasa de ascultare, rugaciune, priveghere, straduindu-se sa urmeze pilda marilor traitori de aici din veacurile trecute.
Dupa opt ani, prin voia lui Dumnezeu a fost chemat la o alta slujire. Se stie ca Biserica Ortodoxa Romana are doua lacasuri de inchinare la Locurile Sfinte: o biserica si un camin in Ierusalim, precum si un schit la Iordan, cu hramul Sfantul Ioan Botezatorul, nu departe de orasul Ierihon, in locurile in care boteza, cu aproape doua mii de ani in urma, Sfantul Ioan. Dupa cel de al doilea razboi mondial, era nevoie de un preot-slujitor si egumen la biserica schitului de la Iordan. Drept aceea, superiorul bisericii romanesti din Ierusalim, arhimandritul Victorin Ursache (mai tarziu arhiepiscop in America) a propus Patriarhiei Romane hirotonirea intru preot a Cuviosului Ioan Iacob. In urma recomandarilor elogioase ale arhimandritului Victorin, Patriarhia noastra a numit pe schimonahul Ioan egumen al schitului romanesc de la Iordan. A fost hirotonit diacon si preot in cadrul unor Sfinte Liturghii savarsite in rotonda Sfantului Mormantdin Ierusalim.
Timp de cinci ani, deci pana in 1952, Cuviosul ieroschimonah Ioan a staretit cu vrednicie si cu evlavie la schitul de la Iordan. Cu ajutorul unor calugari romani, a ridicat mai multe chilii langa biserica, atat pentru ei, cat si pentru pelerinii care se abateau prin aceste locuri. A slujit aici mereu Sfanta Liturghie, a spovedit si a impartasit credinciosi, le-a adresat cuvinte de mangaiere duhovniceasca si de intarire. Nu si-a uitat nici vechile preocupari poetice, scriind poezii, in care descria frumusetea locurilor in care isi ducea nevointele duhovnicesti, locuri pe care le-a iubit mai mult decat pe oricare altele.
Iata cum descrie viata sa de aici unul din biografii sai, el insusi traitor o vreme la Ierusalim: "In acest loc, in care s-a simtit mai acasa, sufletul sau de poet se indulcea nu numai cu frumusetea naturii, cu ciripitul pasarilor, cu amintirea neuitatelor fapte petrecute demult in preajma Iordanului, ci si cu mireasma limbii stramosesti, virtutile Cuviosului ieroschimonah Ioan au inflorit in intreaga lor splendoare. El devine duhovnicul multor calugari din partile acelea, romani si greci. Multi pelerini romani sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau la iscusitul duhovnic si primeau Sfanta Impartasanie din sfintitele sale maini. Din sufletul sau, ca dintr-un izvor curat si imbelsugat, curgeau cuvinte de mangaiere si intarire duhovniceasca. Ostenea zi si noapte, implinindu-si cu neasemanata osardie chemarea in slujba lui Hristos. Savarsea cu multa evlavie slujbe, statea de vorba cu fratii calugari sau cu credinciosii care treceau pe acolo, lucra in gradinita, alteori scria; noaptea se retragea in tufisurile de pe malurile Iordanului, rugandu-se pana catre ziua. Uneori mergea timp de mai multe zile in desertul Iordanului, petrecand singur in post desavarsit, in rugaciuni si metanii" (Arhiepiscopul Lucian Florea al Tomisului, in vol. Sfinti romani si aparatori ai legii stramosesti, Bucuresti, 1987, p. 560).
|