Ultimii ani ai vietii i-a petrecut in permanenta vorbire cu Hristos. Nevointele sale au ramas ascunse chiar si ucenicului sau apropiat, care le vedea doar pe cele exterioare: privegherile de toata noaptea, citirea si traducerea cartilor sfinte, compunerea de versuri. Nevointele cele din inima doar Dumnezeu singur le cunoaste.
in anul 1960, boala sa s-a acutizat si, simtindu-si sfarsitul aproape, miercuri, 4 august, s-a impartasit cu Sfintele Taine, iar joi dimineata, la ora 5:00, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, la numai 47 de ani, fiind inmormantat in pestera nevointelor sale.
Mormantul sau a ramas pecetluit vreme de 20 de ani, fiind aproape uitat in pestera „Sfanta Ana“. Doar cativa pelerini romani mai veneau aici din cand in cand, pentru a aprinde o lumanare si pentru a se ruga. La 8 august 1980, odata cu un grup de pelerini, a venit si un arhimandrit grec care pustnicise un timp in apropiere si care fusese fiu duhovnicesc al Cuviosului Ioan. El il visase intr-o noapte pe parintele sau care i-a spus sa vina la acea pestera pentru a-l vedea. A obtinut cu greu permisiunea staretului manastirii, Amfilohie, dar la deschiderea mormantului, trupul sau a fost aflat intreg, nestricat de vreme, raspandind buna mireasma, semn ca l-a preamarit Dumnezeu si l-a numarat in ceata sfintilor, pentru nevointa si sfintenia vietii sale de pe pamant. Sfintele sale moaste au ramas in pestera pana la 15 august, cand au fost coborate, cu prilejul hramului, pentru a fi expuse in Manastirea „Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici s-au slujit atunci 40 de Sfinte Liturghii, autentificandu-se astfel sfintenia vietii acestui cuvios.
Cinstit de greci, care i-au pictat icoana si i-au alcatuit slujba, numindu-l Sfantul Ioan Romanul, Sfantul Ioan Iacob a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Romana in sedinta Sfantului Sinod, din 20 iunie 1992, cu data de pomenire la 5 august.
|