Pentru Evreulcelales:
Citat:
În prealabil postat de Evreulcelales
existenta in realitate a lui Iisus nu sa gasit in nici un alt document din acele timpuri
|
O dovada este chiar si faptul ca insasi timpul a fost despartit in doua in doua – inainte si dupa intruparea Lui. Asa cum pamantul se invarte in jurul soarelui asa si istoria (incluzand majoritatea fenomenelor sociale care o compun) se invarte in jurul Sau, prin raportarea la El.
Am cules cateva pasaje din cartea “Existența istorică a lui Isus Hristos” de Ioan Miclea, in care sunt publicate suficient de multe dovezi istorice pentru orice sceptic.
Cum spune Miclea, daca unii cred ca religia creștina nu are pe Hristos intemeietor, atunci nici alte religii n-au întemeietor, budismul există fără Budha, zoroastrismul fără Zoroastru, aristotelismul fără Aristotel și cartesianismul fără Descartes, ori nici una dintre acestea nu poate exista fără cel ce le-a conceput; iar în acest caz de ce creștinismul să facă excepție?
Daca dovezile si marturiile ar apartine exclusiv sustinatorilor lui Hristos, scepticii le-ar putea pune la indoiala, multe din aceastea sunt ramase de la dusmanii sau contestarii sai, cei care i-au contestat divinitatea nu si existenta, deoarece prezenta lui Iisus a fost una cat se poate de concreta, iar miile de martori din acele timpuri excludeau pe atunci luarea in calcul (de catre evrei in special) a unei asemenea inventii.
Evreii cred in venirea lui Mesia cel profetit de prooroci in Vechiul Testament si au asteptat (si acum asteapta) venirea Lui insa atunci cand a venit nu L-au recunoscut, nu au vrut sa Il recunoasca. In acele vremuri, marile sperante mesianice, datorită împrejurărilor politice în care se găseau evreii, subjugați de către romani, se transformaseră în speranțe de glorie pământească, sau cel puțin de eliberare de sub jugul străin. Chipul unui Mesia blând, smerit, slab, supus, iertător și iubitor, pașnic, nu era pe placul acestui popor sătul de umilință și împilare. Deci l-au repudiat, acoperindu-l de batjocoră și ură.
Un alt motiv de respingere, și nu de mică importanță, a fost faptul că Hristos cel blând și smerit i-a demascat, i-a discreditat, i-a biciuit, în fața norodului credincios, le-a răsturnat piedestalul pe care se cocoțaseră, odată cu mesele zarafilor din templu. Povățuitori orbi, care strecurau țânțarul și înghițeau cămila, morminte spoite, care una zic și alta fac, pun pe umerii celor mici sarcini pe care ei nu le mișcă nici cu degetul cel mic, își smolesc fețele, luând masca sfințeniei, în timp ce fărădelegile lor strigă la cer; mai grav, au trădat învățătura lui Dumnezeu și a lui Moise, punând în locul ei obiceiuri de ale lor... Și toate acestea Hristos nu le spunea în taină, între prieteni, ci pe ulițe, în piețele publice, în Ierusalim și chiar în biserica lor. Culmea: s-a numit pe Sine Mesia cel profețit, Fiul lui Dumnezeu, în sensul cel mai strict al cuvântului.
Evreii, după judecata lor, erau îndreptățiți să-L urască, și L-au urât până la moarte și dincolo de moarte, până în ziua de azi. Pentru ei, acest indezirabil nu putea fi Mesia, fiindcă Mesia nu putea să răstoarne "Legea lor", stăpânirea lor; autenticitatea lui Mesia cine ar fi fost abilitat s-o certifice afară de arhierei și de cărturarii poporului, singurii competenți în materie. Un Mesia fără certificat eliberat de către aceștia nu putea fi decât un impostor.
Ma mira ca aceasta intrebare este pusa de un evreu care ar trebui sa stie ca nu se găsește nici un document evreiesc care SĂ PUNĂ LA ÎNDOIALĂ existența istorică a lui Hristos. Documentele evreiești fac pomenire despre Hristos (nu cele creștine), in primul rand Cărțile Talmudului – in care Hristos este numit Ben-Stada,Ben-Pandera sau “Nazarineanul”, si se mentioneaza printre altele ca a fost Fiul lui Miriam, că a avut de tată pe un dulgher; era de origine regală; a fost în Egipt, a fost în conflict cu cei mari și osândit la moarte de către Pilat "tâlharul". Se numea Dumnezeu și pretindea să Se înalțe la cer într-o zi. A fost excomunicat și arestat. Procesul s-a ținut la Lydda. A fost condamnat ca seducător și apostat, apoi ucis cu pietre, într-o vineri, în ajunul Paștilor, apoi spânzurat și răstignit, la vârsta de 33 de ani. După spusele rabinilor, Pinkhas, tâlharul (Pontiu Pilat) ar fi executat el însuși sentința.
In Talmudul Babilonian exista trei referiri clare la Iisus. În cartea Sanhedrin 43a:
<<Iisus a fost atârnat (pe lemn) în ziua de dinaintea Pastelui. Cu 40 de zile înainte de aceasta un mesager a anuntat: "Omul acesta va fi împroscat cu pietre deoarece a înselat pe Israel si i-a atras în apostazie. Oricine are ceva de spus în apararea lui, sa vina si sa o faca." Si fiindca nimic nu a fost adus în apararea lui, el a fost a atârnat în Ajunul Pastelor.>>
Acuzatia împotriva lui Isus este redata aici ca fiind încalcarea Legii Iudaice si nu aceea a legilor Romane. Acest pasaj are si un comentariu facut tot de rabini în care citim:
<< Rabinul Ulla a zis: Credeti ca se putea gasi motiv de aparare pentru el? Omul acesta a fost un înselator, si Cel ce este Atotmilostiv spune: "sa nu-l crutati si nici sa nu-l tineti ascuns." Cu Isus însa a fost diferit, deoarece el a fost aproape de "spita regala." >>
Acest pasaj sta ca o marturie ca evreii au recunoscut faptul ca Isus se tragea din semintia lui David. Tot în Sanhedrin 43a avem si mentiunea:
"rabinii ne-au învatat ca Isus a avut 5 ucenici: Mathai, Naqai, Nezer, Buni si Todah." Aceasta putea fi ca o referire la Matei, Nicodim, un Nazarinean (Nezer), Boanerges ("Tunet" - Ioan sau Iacov - fii Tunetului) si Tadeu (Iuda, nu Iscarioteanul).
Deci daca in Talmud se pomeneste de Iisus, ca fiind o persoana reala care a trait in acele timpuri, orice evreu care contesta existenta reala a lui Iisus ar admite implicit ca Talmudul contine neadevaruri.
--------------------------------------------------------------------------------------
In Evanghelii, nu se mentioneaza despre o existenta tip legenda (a fost odata…) ci reperele de timp si spatiu sunt cat se poate de concrete: nasterea lui Iisus are loc in timpul stapanirii lui Irod cel Mare, in timpul recensamantului facut la porunca lui Cezarul August. Palestina atârna atunci de provincia imperială Siria, in timpul domniei lui Cvirin. Fiecare familie trebuia să se înscrie la locul de origine. Iosif pleacă deci din Nazaretul Galileei, însoțit de logodnica sa, Maria, ca să meargă la Bethleemul Iudeei, patria lui David, strămoșul lor. Mai tarziu este botezat de Sfantul Ioan Botezatorul a carui predicare are loc in anul 15 al domniei lui Tiberiu Cesar si care este ucis de Irod tetrarh al Galileei. Rastignirea lui Iisus a avut loc in timpul arhiereilor Ana si Caiafa, in vremea lui Pilat Pontius– persoana reala, exista documente istorice in care este mentionat numele lui. Se fac precizari cu privire la date, locuri, persoane politice și religioase pe care le cunoaște istoria.
-----------------------------------------------------
In afara de Evanghelii, mai exista
Epistolele Sfântului Pavel: către Tesaloniceni, Galateni, Corinteni și Romani. Acestora din urmă nici un critic nu le-a contestat istoricitatea; ele au fost scrise între anii 50-58, adică la mai puțin de douăzeci de ani după învierea lui Hristos, înainte de publicarea Evangheliilor (F. Prat, Chronologie, în Dictionnaire de la Bible, 1918, col. 1288). In aceste documente nu este vorba de existența ideală și cerească a lui Hristos, ci de cea istorică.
O paranteza, Sfantul Pavel, cunoscut mai intai cu numele de Saul, nascut la Tars, capitala provinciei Cilicia din Asia Mica, nascut din parinti evrei cu stare materiala buna, traia la Tars, ca rabin. Auzind vestea marii miscari produse de predica Apostolilor despre Iisus Hristos, a venit la Ierusalim, unde a devenit persecutor al crestinilor. La uciderea cu pietre a Sfantului Stefan, ucigasii si-au pus hainele la picioarele lui Saul (Fapte, 7, 58). El pustia Biserica din Ierusalim, intrand prin case si, tarand pe barbati si pe femei, ii ducea la temnita (Fapte 8, 3; 22, 4). Dupa imprastierea comunitatii din Ierusalim, Saul voia s-o desfiinteze pe cea din Damasc. Luand scrisori de imputernicire de la marele preot catre comunitatea iudaica din Damasc si primind o garda data de Sinedriu, Saul porneste spre Damasc. Pe drum, in apropiere de Damasc, s-a petrecut faptul extraordinar care a schimbat cu totul viata si misiunea rabinului Saul: convertirea lui la crestinism. Ziua, in amiaza mare, intr-o lumina stralucitoare, i s-a aratat Iisus Hristos, zicandu-i: "Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Iar el a zis: Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe care tu Il prigonesti".
Din prigonitorul Saul devine Apostolul Pavel (Apostolul “neamurilor”), profund schimbat, raspandeste Cuvantul Domnului, suferind prigoniri si sfarsind ca martir in timpul lui Nero in anul 67. El a raspandit crestinismul mai ales in lumea greco-romana si l-a intarit la Roma, in centrul Imperiului roman. Cum deci din prigonitor inversunat devine propavaduitor? Ceva s-a intamplat (stim ce) dar contestatarii lui Iisus refuza sa ia in considerare un fapt care ar pune pe ganduri orice sceptic (care poseda ratiune). Sau se contesta si existenta acestuia? Raman insa scrierile sale recunoscute de criticii istorici ca veridice…
= continuare in postul urmator =>