În prealabil postat de cristina2012

Primul an de casnicie e adesea foarte greu, e anul in care invatam sa traim in doi... uneori e mult mai greu decat ne-am imagnat. Poate daca nu as fi avut duhovnic si eu as fi luat pastile si cine stie pe unde as fi ajuns si daca am fi ajuns sa implinim anul atunci (si 12 ani in curand). Ea sarmana nu avea niciun sprijin... Nici tie nu iti era usor.
Si ma intreb: de ce era isterica, care era suferinta ei, de ce ii era frica? Si de ce te duceai la mama daca ea nu voia? Ar fi trecut timp si ar fi dorit singura sa mearga... Dumnezeu adesea ne schimba gandurile, mai crestem si noila minte...


Ai dreptate. In trupul ei si prin trupul ei si in al tau si-au facut loc urmele desfranarii. Dar prin spovada si impartasanie se curta totul. Daca tu te spovedesti si te impartasesti nu are cum sa se pastreze aceste urme si sa lucreze raul in tine.

Si as mai vrea sa iti spun ceva: aproape intotdeauna cand unul dintre soti greseste cu ceva, o parte din vina (macar una mica) o are si celalat. Gandeste-te bine unde e "buba".


EA ERA O CRUCE! Daca ai fi privit-o asa atunci, tot ceea ce ai fi facut ar fi avut SENS. Ea, sotia ta legiuita, ar fi fost o scara pe care te-ai fi apropiat de Dumnezeu.



Parerea mea este ca suferinta ta vine din faptul ca tu nu iti intelegi trecutul, nu te-ai impacat cu experienta prin care ai trecut. Ai nevoie sa prinzi sensul care ti-a scapat pana acum. Si gandeste-te daca problema nu este undeva mult mai adanc, poae chiar in copilarie... Abia dupa ce vei intelege tot, apoi vei ierta tot, vei putea merge mai departe fie spre o alta casnicie, fie spre manastire.