"Sentimentul apartenentei la comunitate " este o alta expresie-sablon intocmita de o psihologie mai mult decat superflua. Ca de obicei, se ia tendinta data de Dumnezeu a omului de a se apropia de semenii lui si de a -i iubi, se combina cu explicatia stiintifica a omului-haita necesar supravieturii speciei si cazul e inchis, uite de aia sunt oamenii rligiosi. Nu se duce nimeni la biserica sa-si faca gasca sau de frica sa nu stea singur in casa. Si apoi, lupta crestinului este una cat se poate de personala, ca nici un om nu te poate ajuta sau forta sa-ti faci rugaciunea asa cum se cuvine, de pilda.
Cand m-am referit la pozitia comoda a ateismului nu m-am referit la o lejeritate d.p.d.v. social, ci la una confortabila metafizic, sau daca preferi, psihologic. Necredinta e lucru usor desi paradoxal, nu e in firea omului. Cat despre haituirea ateilor in spatiul medieval romanesc, cred ca e o lamentare cam exagerata. Nu te intreaba nimeni nici la angajare, nici la oficiul postal daca esti sau nu credincios, si nu cred ca social, politic sau legal sufera ateul anumite dezavantaje. Etichetati suntem mereu, nu se poate scapa de asta si nu se aplica numai in cazul ateilor. La fel, credinciosii sunt facut bigoti, inapoiati (ca sa nu spunem prosti), cei-care-impiedica-progresul, superstitiosi s.a.m.d., le stii mai bine decat mine.
|